Biciclist spulberat de o maşină. Nu era echipat corespunzător pentru a circula pe timp de noapte

Biciclist spulberat
de o maşină. Nu era echipat corespunzător pentru a circula pe timp de noapte

Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 33 de ani a observat prea târziu un bărbat care se deplase pe lângă bicicletă către localitatea Giurgiuleşti, lovindu-l în plin cu maşina pe care o conducea. Victima a murit pe loc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 7 septembrie, în jurul orei 21,30, pe D.E 87, în afara municipiului Galaţi, s-a produs un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane.
 
”Victima, un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Galaţi, a fost lovită de un autoturism, în timp ce se deplasa, pe lângă bicicletă, pe mijlocul părţii carosabile, către localitatea Giurgiuleşti. Întrucât bărbatul nu era echipat corespunzător pentru a circula pe timp de noapte, conducătorul auto, o femeie, de 33 de ani, l-a observat prea târziu, nemaiputând evita impactul”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
 
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: