Bebeluş în stare gravă după ce a băut lapte praf dizolvat în apa scoasă dintr-o fântână. Ce au descoperit medicii în apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mama copilaşului este din oraşul Bereşti, judeţul Galaţi, şi a sunat la Urgenţe după ce micuţa de doar o lună a început să se simtă tot mai rău. Medicii avertizează că apa din fântâni nu trebuie folosită pentru consumul uman din cauza contaminării pânzii freatice.

Caz dramatic la Bereşti, judeţul Galaţi. O femeie în vârstă de 28 de ani şi-a pus în pericol de moarte bebeluşul (o fetiţă) de numai o lună  după ce i-a suplimentat alimentaţia la sân cu lapte praf făcut cu apă de fântână. 

Femeii nu s-a părut nimic în neregulă să prepare laptele praf cu apa pe care o lua dintr-un uluc alimentat printr-o ţeavă dintr-o fântână aflată în curtea casei ei, deşi apa nu era verificată nici chimic, nici bacteriologic.  

„Începuse să se schimbe la faţă, să se îngălbenească. Şi unghiile i s-au învineţit. Dacă am văzut că nu îi trece, m-am dus  spital, la noi şi m-a trimis la Galaţi. I-am făcut lapte praf cu apă de la uluc, din fântână, de când am adus-o de la maternitate. Nu m-am gândit că apa nu e bună, că toţi bem de acolo “,a spus Elena Gogeanu, mama sugarului. 

Femeia mai are un copil acasă, în vârstă de trei ani, care a băut aceeaşi apă (inclusiv cînd era bebeluş), dar nu a păţit nimic, ceea ce înseamnă fie că a fost mai rezistent, fie că apa a fost contaminată ulterior.

Medicii spun că este vorba de o intoxicaţie cu nitriţi, compuşi ce pot ajunge în pânza freatică prin apa de ploaie, care spală îngrăşămintele chimice sau depozitele de gunoi fermentat aflate în apropierea surselor de apă.

„Serviciul nostru a fost solicitat să intervină pe raza localităţii Bereşti unde ,la centrul de permanenţă, la dispensarul din localitate, venise o mamă de 28 de ani cu un sugar de o lună care prezenta semnele unei intoxicaţii cu nitriţi. Echipajul nostru s-a deplasat la faţa locului, a evaluat pacientul, a acordat primele îngrijiri apoi l-a transportat la Spitalul Târgu-Bujor unde s-a luat decizia imediat de transfer către Galaţi, solicitându-se elicopterul SMURD “,a  declarat dr. Mihai Polinschi, director SAJ Galaţi. 

Fetiţa  era deja în stare foarte gravă când a ajuns la Spitalul de Copii, unde a fost internată, având semne de sufocare specifice acestei intoxicaţii la copiii foarte mici. 

„Putea fi un caz letal, cum se întâmplă deobicei la sugarii mici, care sunt hrăniţi cu lapte praf pe care îl fac mămicile cu apă din fântână , de multe ori acestea sunt necontrolate sau mamele nu cunosc că există acolo nitriţi în  apă. Copilul a ajuns în spital în stare gravă. Intoxicaţia cu nitriţi este o intoxicaţie care practic privează bebeluşul  de oxigen, aceste componente fac un element toxic care se leagă de hemoglobină şi hemoglobina nu mai poate transporta oxigen”,a  precizat dr. Silvia Constantin Dinescu, de la Spitalul de Copii din Galaţi.

Copilul este acum în stare stabilă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite