Bătrână de 85 de ani violată de două ori de acelaşi vecin fiindcă n-a reuşit să-l identifice prima dată. După agresiune, infractorul i-a cerut 20 de lei să n-o bată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Judecătorii au pronunţat verdictul definitiv în cazul unui tânăr de 20 de ani acuzat de viol şi tâlhărie. Încurajat de faptul că poliţiştii nu reuşiseră să-l identifice după primul viol, bărbatul a revenit la casa victimei şi a agresat-o sexual din nou.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe un tânăr de 20 de ani, Ş.C., la o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni de închisoare pentru viol, tâlhărie şi violare de domiciliu.

În noaptea de 1 spre 2 ianuarie 2018, tânărul a băut cu nişte amici la un bar din comuna gălăţeană Munteni, iar la întoarcerea spre casă a trecut pe lângă locuinţa unei bătrâne de 85 de ani. Ştiind că locuieşte singură, a forţat uşa de la intrare, a pătruns în camera unde dormea bătrâna şi, după ce a trezit-o din somn, a dezbrăcat-o şi a violat-o.

Pentru că victima a încercat permanent să i se opună, agresorul a lovit-o de mai multe ori cu pumnul în zona pieptului şi a feţei. După ce a batjocorit-o, Ş.C. i-a cerut bătrânei 20 de lei ca sa nu o mai bată. De frică, femeia de 85 de ani s-a conformat, iar tânărul s-a făcut nevăzut.

Bătrâna a fost găsită a doua zi de fiul său, care venise în vizită la ea de la Tecuci. Bărbatul a anunţat Poliţia, iar victima a ajuns la spital cu leziuni traumatice la nivelul ochiului, genian, mamar şi la nivelul coapselor. Din cauza vârstei, bătrâna nu l-a recunoscut pe tânărul care a agresat-o sexual şi nici nu l-a putut descrie, deşi trăia în vecinătate, astfel că oamenii legii n-au reuşit să îl identifice atunci pe agresor.

Încurajat de faptul că poliţiştii n-au reuşit să-i dea de urmă, Ş.C. a intrat din nou cu forţa în locuinţa bătrânei pe 27 martie 2018 şi a violat-o pentru a doua oară. Femeia a încercat din nou să se opună, dar n-a reuşit. Deranjat de strigătele victimei, infractorul de 20 de ani i-a pus o pătură pe cap şi a continuat să o batjocorească.La final, violatorul i-a cerut din nou bani, iar pentru că bătrâna i-a spus că nu are, a ameninţat-o cu un cuţit. După ce s-a convins singur că în casă nu sunt bani, agresorul a plecat. Victima a reuşit să le dea poliţiştilor suficiente indicii de această dată pentru identificarea şi arestarea violatorului. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite