Autoturism cu procură falsă descoperit în Vama Oancea din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul s-a ales cu dosar penal. Foto: Adevărul
Tânărul s-a ales cu dosar penal. Foto: Adevărul

Poliţiştii de frontieră au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea un bărbat care a prezentat la control, pentru autoturismul pe care îl conducea, o procură falsă.

În data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, Ionel R., cu dublă cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Opel Corsa, înmatriculat în judeţul Brăila.

Cu ocazia controlului de frontieră pe lângă documentele de călătorie şi cele ale autoturismului tânărul a prezentat şi o procură specială, care îi dădea dreptul de a utiliza autoturismul.

„Având suspiciuni cu privire la autenticitatea procurii prezentate la control lucrătorii noştri au efectuat verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că aceasta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total”, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de frontieră Galaţi, Ion Irimia.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite