Au fost prinşi indivizii care l-au bătut pe şeful Rutierei de la Poliţia Galaţi. Acesta avertizase o şoferiţă că a parcat aiurea

Au fost prinşi indivizii care l-au bătut pe şeful Rutierei de la Poliţia Galaţi. Acesta avertizase o şoferiţă că a parcat aiurea

Poliţistul rănit şi o imagine de la locul faptei FOTO Observator.ro

Cei trei bărbaţi sunt din localitatea Braniştea, judeţul Galaţi, şi au negat iniţial că l-ar fi agresat pe poliţist. Ulterior, unul dintre ei a recunoscut că l-a lovit pe şeful Rutierei, dar spune că a fost înjurat şi provocat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţiştii gălăţeni au anunţat că i-au identificat pe cei trei bărbaţi care, miercuri seară, au fost implicaţi în agresarea lui Bogdan Dănuţ (48 ani), şefului Serviciului  Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi.  

Este vorba despre trei bărbaţi în vârstă de 42, 36 şi 34 de ani care au domiciliul în localitatea Braniştea. Aceştia au recunoscut că au fost implicaţi în conflict, însă iniţial au negat că l-ar fi lovit pe ofiţer. Ulterior, unul dintre ei (în vârstă de 42 de ani) a recunoscut că l-a agresat pe poliţist, dar spune că a fost înjurat şi provocat.

„Asupra faptei s-a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările continuă urmând a se stabili exact care este gradul de implicare al fiecăruia dintre cei trei“, a precizat Crina Dragu, de la IPJ Galaţi.

Reamintim că ofiţerul Bogdan Dănuţ se afla în timpul liber atunci când a fost atacat de trei bărbaţi, după ce i-a cerut unei şoferiţe, care parcase neregulamentar, să mute maşina, căci altfel va suna la  dispecerat. În urma agresiunii, poliţistul a suferit mai multe traumatisme ale feţei şi a fost internat în spital.

„Colegul nostru nu era în timpul serviciului, dar a văzut o maşină parcată neregulamentar, a încercat să ia contact cu şoferul, este vorba despre o doamnă, care a devenit irascibilă. Atunci, colegul nostru i-a spus că va lua legătura cu Poliţia Locală, chiar s-a urcat în maşina instituţiei, a sunat la dispecerat, timp în care, la locul faptei, au apărut trei persoane, trei bărbaţi necunoscuţi, şi i-au aplicat câteva lovituri, colegul nostru fiind în maşină. La scurt timp, cei trei s-au retras, iar colegul nostru a reuşit să sune la 112. În mod intenţionat i-au spart şi telefonul din dotare. Credem că cei trei indivizi au legătură cu doamna care parcase neregulamentar”, a precizat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Potrivit obligaţiilor de serviciu stabilite de statutul profesiei, poliţiştii aflaţi în timpul liber au obligaţia de a interveni atunci când sesizează încălcări ale legii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: