Asociaţia Mecanturist şi Biblioteca V.A. Urechia şi-au dat mâna pentru promovarea munţilor României. Povestea în imagini a unei pasiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevărul
Foto: Adevărul

Mecanturist Galaţi este cea mai veche asociaţie românească pentru promovarea drumeţiilor montane. Miercuri, 9 decembrie 2015, în avanpremieră la Ziua Internaţională a Muntelui, membrii asociaţiei expun, la Biblioteca VA Urechia, fotografii minunate şi le vorbesc participanţilor despre mirajul piscurilor.

Biblioteca „V.A Urechia” şi Asociaţia Mecanturist Galaţi, parteneri în promovarea ecoturismului şi a educaţiei pentru şi despre mediu, organizează miercuri 9 decembrie 2015, începând cu ora 17,30, expoziţia „Muntele: drumeţie şi competiţie” şi seminarul „2015 – încă un an de aventuri” (de la ora 18,00).

Cele două evenimente sunt prilejuite de Ziua internaţională a Muntelui, care se sărbătoreşte. în toată lumea. pe data de 11 decembrie.

Manifestările găzduite de VA Urechia „se doresc a fi o ocazie de celebrare şi promovare a mediului montan ca oportunitate şi model de dezvoltare sustenabilă, de conştientizare a stării de pericol şi de mobilizare în apărarea a ceea ce mai este încă natura carpatină”, după cum precizează organizatorii.

Vor participa la evenimente mai multe asociaţii şi organizaţii care au ca obiect de activitate educaţia montană, turistică şi pentru mediu, însă orice doritor este binevenit, accesul publicului fiind liber.
Expoziţia poate fi vizionată în perioada 9 decembrie – 15 decembrie 2015.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite