Asistenţă stomatologică gratuită, alimente şi program artistic pentru bătrânii săraci de la Dunărea de Jos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activităţi filantropice au fost îndreptate către bătrânii Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“ din Galaţi şi au fost derulate de preoţii şi credincioşii parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Galaţi.

Sâmbătă, 3 iunie 2017, în ajunul Praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“ din cadrul parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Galaţi a desfăşurat o activitate cu caracter liturgic, social-filantropic şi cultural-artistic îndreptată spre cele 60 de persoane asistate, majoritatea vârstnici cu venituri reduse şi persoane singure, marginalizate social.

În acest context, medici stomatologi de la Clinica stomatologică „Gorea Eurodent” au efectuat un control stomatologic asistaţilor Centrului şi au planificat efectuarea lucrărilor specifice în funcţie de starea fiecărui asistat, în mod gratuit.

Elevi ai Colegiului Naţional „Mihail Kogălniceanu” – Galaţi sub îndrumarea profesoarei Ionica-Viorica Popa şi elevi ai Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” – Galaţi, sub îndrumarea profesoarei Camelia Botnăraşu şi a profesorui Marian Neculcia, au prezentat referate despre cinstirea Sfintelor Icoane şi au bucurat sufletele celor prezenţi printr-un bogat program de cântece populare româneşti, dansuri tradiţionale şi poezii. Aceştia au primit din partea gazdelor diplome de voluntari, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

Apoi, a fost oficiată slujba parastasului pentru asistaţii Centrului trecuţi la Domnul, după care toţi cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, oferită în colaborare cu S.N.F.O.R. – Filiala Galaţi. La final, au fost vizitaţi la domiciliu asistaţii nedeplasabili, care au primit, din partea centrului, pachete cu alimente.

„Toate aceste activităţi au fost organizate ca parte a programelor social-filantropice derulate către Arhiepiscopia Dunării de Jos şi au avut ca scop îmbunătăţirea vieţii persoanelor vârstnice asistate, precum şi apropierea acestora de Dumnezeu”, ne-a informat preotul Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite