Asistentă medicală care a falsificat zeci de dosare de pensie, condamnată cu suspendare. Falşii pensionari s-au dat de gol la un priveghi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată a Casei de Pensii Galaţi a falsificat 28 de dosare medicale, pentru care a primit 68 de şpăgi în bani şi produse, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei. Femeia a putut acţiona în voie prin complicitatea unor medici şi asistente de la Spitalul Judeţean din Galaţi.

Curtea de Apel Galaţi a condamnat-o, pe 11 martie, pe asistenta medicală Gabriela Luminiţa Tirim, angajată a Casei de Pensii Galaţi la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru luare de mită. Pedeapsa a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de opt ani, timp în care asistenta medicală nu trebuie să mai comită nicio altă infracţiune, în caz contrar urmând să execute pedeapsa la care a fost condamnată acum.

Judecătorii au confiscat 25.000 de lei de la Gabriela Luminiţa Tirim, ce reprezintă valoarea bunurilor şi banii primiţi ca mită. De asemenea, instanţa de judecată a pus sechestru asigurător pe toate bunurile mobile şi imobile ale asistentei medicale în vederea executării confiscării speciale. Decizia Tribunalului nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că asistenta medicală falsificase 28 de dosare medicale, pentru care a primit 68 de şpăgi în bani şi produse, în valoare totală de circa 25.000 de lei. Procurorii au decis să disjunge din cauză un alt dosar, în care sunt inculpate opt persoane (în majoritatea medici şi asistente medicale de la Secţia 2 Medicală a Spitalului Judeţean din Galaţi), care sunt suspectate de falsificarea a sute de dosare de pensionare, de uz de fals şi de luare de mită.

446 de dosare de pensie de invaliditate falsificate

De asemenea, sunt în curs de anchetă penală (pentru dare de mită şi înşelăciune) şi beneficiarii pensiilor nemeritate. Un raport întocmit de Casa Judeţeană de Pensii Galaţi la solicitarea procurorilor a relevat că în perioada decembrie 2011-mai 2012 (adică în doar o jumătate de an), au fost falsificate nu mai puţin de 446 de dosare de pensie de invaliditate, pe baza cărora s-au plătit pensii necuvenite în sumă de 1,3 milioane de lei.

În cazul a 65 dintre aceste dosare actele medicale au fost falsificate cu ajutorul unui copiator color, fiind folosite ştampila şi parafa dr. Doina Fedulov. Ulterior, activitatea de control a fost extinsă şi pentru perioada 2009-2011, prilej cu care au mai fost descoperite alte aproape 800 de dosare cu probleme, prejudiciul total creat  fiind de aproape un milion de euro.

Şoferul ”orb” care a provocat un accident de circulaţie

Potrivit rechizitoriului, Gabriela Luminiţa Tirim era în centrul unui mecanism elaborat de falsificare a dosarelor, ea uzând de acte false, dar şi de complicitatea unor medici şi asistente de la Spitalul Judeţean Galaţi, aspect care urmează a fi clarificat în dosarul disjuns. Procurorii au fost sesizaţi în 2012 chiar de către conducerea Casei de Pensii, care a primit o scrisoare anonimă despre un incident petrecut în 2011 în comuna Rediu, la o pomană.

În contextul amintit, după ce s-au îmbătat, patru beneficiari de pensii fabricate cu ajutorul asistentei Tirim au povestit altor persoane cum au dat şpagă „pentru a rezolva cu pensia”. De altfel, în amintita localitate exista deja un precedent, după ce o persoană pensionată pe caz de boală, ca fiind oarbă, a făcut un accident de circulaţie, prilej cu care s-a constat că avea probleme doar la un singur ochi, în vreme ce cu celălalt vedea perfect.

”Deci noi… nu că ne achităm! Deci ..cu vârf şi îndesat…”

Luminiţa Tirim are deja o condamnare la un an de închisoare, dar cu suspendare, într-o cauză conexă prezentului dosar. Mai exact, ea a promis (în complicitatea cu asistentaAdriana Ionescu) unui ofiţer de la Direcţia Generală Anticorupţie, care ancheta cazul, o mită de 50.000 de lei pentru a obţine o soluţie de netrimitere în judecată. Acesta, însă, le-a denunţat.

Direcţia Generală Anticorupţie, cu sprijinul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, a organizat flagrantul şi a în înregistrat discuţiile dintre ofiţerul anchetator şi cele două asistente. Din  interceptări mai reiese şi faptul că pentru cele două tranşe din promisa mita de 50.000 de lei (5.000 de lei şi 1.200 de euro prima dată şi alţi 6.000 de lei a doua oară) s-au făcut chiar şi împrumuturi la cunoştinţe. 

„Într-o săptămână mă duc şi mă fac moartă coaptă, o să mă zbat, caut să-i adun într-o săptămână”, îi spune Tirim ofiţerului în legătură cu cei 40.000 de lei pe care îi mai avea de dat. 

În interceptări, ofiţerul le dă de înţeles că paguba pe fiecare dosar de pensionare este de 70.000 de lei, casa având de recuperat în jur de 4 milioane de lei.

În timpul întâlnirilor cu ofiţerul DGA, Ionescu dă nume de doctori despre care ştie că „sunt belea” din cauza lăcomiei pentru că fără 2.000 de euro nu se bagă să facă dosare de pensionare pe caz de invaliditate, dar şi despre o doctoriţă, „care este mai calculată”.

„De la Policlinică a luat-o. Din cabinet, de la Spital, a luat-o DNA-ul de la Galaţi pentru nişte reclamaţii pe care le-a avut. Da’ ce-a făcut şi cu cine a vorbit şi cât a dat Dumnezeu ştie, că s-a rezolvat, nu mai are nicio problemă”, spune, pe înregistrări, asistenta Ionescu.

Iată un fragment din discuţia dintre ofiţer şi asistente:

Ionescu Adriana: Toată viaţa dumneavoastră …o să aveţi de câştigat de la noi şi-o să ne pomeniţi câte zile o-ţi avea…O să fiţi cel mai mulţumit om din câţi există pe lume! Cel mai mulţumit om! Cel mai mulţumit! Deci noi… nu că ne achităm! Deci ..cu vârf şi îndesat…

Tirim Luminiţa Gabriela: Până închidem ochii o să ştim…

Ionescu Adriana: Până închidem ochii…

Tirim Luminiţa Gabriela: Când îi Moş Crăciun…

Ionescu Adriana: În fiecare Crăciun…

Tirim Luminiţa Gabriela: şi când îi 1 martie şi când îi Paşte…

Ionescu Adriana: La fiecare Paşti, la fiecare zi de-a dumneavoastră, a soţiei şi la fiecare…Deci nu numai acum! 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite