Artiştii Teatrului Muzical din Galaţi pun în scenă, vineri, opera „Luceafărul”, într-un spectacol grandios închinat lui Mihai Eminescu

Artiştii Teatrului Muzical din Galaţi pun în scenă, vineri, opera „Luceafărul”, într-un spectacol grandios închinat lui Mihai Eminescu

Teatrul Muzical Nae Leonard. Foto: Adevărul

La realizarea spectacolului, care începe de la ora 18,00, participă peste 100 de artişti. Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile şi doar până la ora începerii evenimentului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, în parteneriat cu Biblioteja judeţeană „V.A.Urechia”,  şi-a propus să marcheze într-un mod special împlinirea a 166 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. Pe scena presigioasei intituţii de cultură va avea loc, vineri, 15 ianaurie 2015, cu începere de la ora 18,00,  un grandios spectacol închinat poetului.

Punctul central al spectacolului va fi dramatizarea celebrului poem „Luceafărul”, în interpretarea actorilor  Florin Bobei, Adelina Diaconu, Florentina Soare, Dominic Cristea şi Valentin Vasopol. Concepţia regizorală este semnată de regretatul Emil Pighireac, care va fi şi parte a spectacolului prin vocea sa înregistrată.

Coregrafia este semnată de Florentina Ştefan, muzica aparţine lui Nicolae Bretan, iar Adrian Mărginean va asigura regia spectacolului. În punerea în scenă este angrenat şi corul teatrului (dirijat de Daniel Nistor), trupa de balet, dar şi pianista Carina Aghenie.

În cadrul spectacolului omagial vor exista şi patru recitaluri de poezie eminesciană, susţinute de actorii Lică Dănilă şi Mihaela Leca, dar şi de scriitorii Florina Zaharia şi A.G. Secară.

Intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile şi doar până la ora începerii spectacolului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările