ArcelorMittal Galaţi continuă recrutarea de tineri prin "Şcoala de Ucenici”. 40 de absolvenţi de liceu au şansa să fie angajaţi după şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala de Ucenici a ajuns la a două ediţie. În această perioadă au început înscrierile în program. Vor urma interviurile şi cele şase luni de practică. Cei 40 de tineri care vor participa la program vor fi plătiţi cu 1100 lei brut, plus alte beneficii. Cei mai buni dintre ei vor fi angajaţi.

La finalul acestei săptămâni s-a dat startul înscrierilor în programul „Şcoala de Ucenici” 2015-2016, organizată de AJOFM Galaţi în colaborare cu ArcelorMittal Galaţi. Aflată la a doua ediţie, şcoala de ucenici organizată de combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, este un program educaţional care vizează absolvenţii de liceu şi şcoală profesională, care doresc să lucreze în combinatul siderurgic.

Conform lui Marius Solomon, managerul de proiect, „de această dată ediţia este matură, ca şi număr este dublă comparative cu prima promoţie. Avem alocate 40 de locuri, împărţile pe electric şi mecanică. Este un program care are o altă structură. Ucenicul este doar un termen dat proiectului nostru. Structura cuprinde un program de cursuri, practică, un mentor care să îi îndrumă pas cu pas."

Tinerii vor veni la şcoala de ucenici ca la un loc de muncă obişnuit şi vor primi şi drepturi salariale de 1.100 de lei brut şi alte beneficii, precum bonuri de masă - la fel ca orice alt angajat. Numai că spre deosebire de angajaţii combinatului care muncesc, ucenicii mai mult vor învăţa. În prima ediţie au fost însă şi surprize, după cum ne-a povestit managerul de proiect. „În ceea ce priveşte productivitatea, să ştiţi că am avut şi surprize. După doar o lună şi jumătate, unii tineri au început să devină oameni de bază pentru mentorul lor."

Înscrierile la şcoala de ucenici se încheie pe 18 septembrie, după care va urma perioada de interviuri. Cursurile propriu-zise vor începe de la 1 noiembrie. Specializările căutate: Electromecanic, Mecanic sau Electrician.

Printre cei dornici să se înscrie l-am găsit şi pe Andrei, proaspăt absolvent al Liceului Auto.

„Este un proiect excelent, mai câştigăm un ban şi învăţăm şi ceva. Eu sunt tehniciam mecatronist şi sper să îmi găsesc un loc aici. Nu ştiu dacă este un loc sigur, pentru că au fost multe disponibilizări în ultimii ani, dar am rude care lucrează aici de ani de zile şi sunt mulţumite. Sper să reuşesc", ne-a spus tânărul.

Pe scaunul alăturat un alt tânăr a venit de la 80 de kilometri distanţă pentru a se înscrie în program. A terminat liceul de profil tehnologic din Tecuci şi speră să-şi găsească un loc de muncă. "Dacă nu voi reuşi, probabil voi pleca în Danemarca. Aştept acum să-mi iau permisul auto. În final, undeva voi reuşi să mă angajez", ne-a declarat Tudor Leşefschi.

Anul trecut, la prima ediţie a şcolii de ucenici, din 20 de tineri selectaţi, 17 au fost angajaţi în cadrul combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite