Anchetat pentru comiterea a patru infracţiuni. Un şofer beat şi cu un permis fals a fost depistat în trafic de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 44 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Joi, 3 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor au oprit în trafic, pe strada Partizanilor din oraşul Târgu Bujor, un autoturism înmatriculat în Belgia, la volanul căruia au identificat un bărbat, de 44 de ani, din municipiul Galaţi.

”Acesta a prezentat poliţiştilor permisul de conducere, dar fiind verificat în bazele de date, s-a constatat că nu figurează ca deţinător al unui astfel de document. La testarea alcoolscopică, bărbatul a prezentat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere fără permis, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite