Anchetă la o societate agricolă. Poliţiştii au descoperit peste 1.000 de litri dintr-un fungicid interzis în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii firmei au întocmit mai multe acte false, din care reieşea că produsele de protecţie a plantelor ar fi fost folosite pe diverse culturi.

Pe 14 iulie, ofiţerii din cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, au efectuat o verificare la o societate agricolă de pe raza judeţului Galaţi ce a vizat modul de gestionare şi depozitare a produselor de protecţie a plantelor.

”Cu ocazia controlului efectuat au fost identificate într-o magazie neautorizată mai multe produse de protecţie a plantelor expirate (70 de litri), precum şi cantitatea de 1.140 litri de fungicid marca TIMPANI, produs neomologat începând cu luna mai 2020.

În urma verificării documentelor contabile, s-a stabilit că respectivele produse de protecţie a plantelor au fost retrase din gestiune, în perioada aprilie-iunie 2020, în baza unor bonuri de consum, în care s-a menţionat în fals că produsele respective au fost utilizate pentru diverse culturi”, a declarat agentul şef principal Ciprian Teodor Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz pentru comiterea infracţiunilor de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri (art. 98 alin. 5 lit b din OUG 195/2005) şi producerea, livrarea, utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării (art. 98 alin. 2 lit. f) din OUG 195/2005.

Ancheta continuă pentru stabilirea autorilor şi a altor eventuale infracţiuni. Oamenii legii au indisponibilizat aproximativ 1.300 litri de produse de protecţie a plantelor în valoare de 110.000 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite