Amintiri din vremea când riscai să fii împuşcat de poliţişti dacă erai prins la cârciumă. Cum a apărut teribila Lege Marţială din România anului 1917
0
Simpla transmitere de bârfe despre armata română sau despre linia frontului se putea solda cu ani grei de ocnă sau cu condamnarea la moarte. Situaţia era cu atât mai complicată cu cât aşezările din sudul Moldovei, aflate la linia frontului, erau sub două pericole: numeroasele bande de jefuitori, dar şi problemele grave provocată de armata rusă prinsă în furia revoluţiei bolşevice. Culmea, inamicii germani contau cel mai puţin în ecuaţie.
Vremurile din timpul Primului Război Mondial nu au fost marcate, aşa cum s-ar putea (greşit) crede, doar de acţiuni eroice tipul celor de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, care au glorificat rezistenţa incredibilă a armatei române în faţa invadatorilor germani şi austro-ungari.
În spatelor liniilor frontului (să nu uităm că în 1917 cea mai mare parte a României era sub ocupaţie străină) s-au consumat numeroase situaţii dramatice, iar unele dintre faptele consemnate de istorici (sau doar relatate, mai ales în jurnale personale, de către martorii oculari) par incredibile în zilele noastre.
Relevante în acest sens sunt relatările legate de oraşul Galaţi, care în 1917 rămăsese cea mai mare aşezare românească de pe linia frontului şi al doilea oraş ca mărime din România liberă. O eventuală cădere în mâinile inamicului a Galaţiului echivala, potrivit strategilor vremii, cu rămânerea liberă a drumului spre Iaşi, deci cu capitularea României, aşa că oraşul a devenit punct strategic în toate operaţiunile militare, atât ale armatei române, dar şi ale armatelor atacatoare.
Culmea este că germanii şi austro-ungarii nu au reuşit să se apropie prea mult de oraş, nereuşind să treacă de liniile fortificate de pe malul vestic al Siretului, însă la marginea aşezării s-au dat lupte sângeroase între armatele aliate, respectiv între ruşi şi români, miza fiind chiar oraşul, pe care ruşii au încercat să-l jefuiască în retragerea lor de pe front, comandată de capii revoluţiei bolşevice.
După cum scriam într-un recent articol din „Adevărul”, în urma acestui conflict ciudat, petrecut sub ochii germanilor (care au fost simpli spectatori din tranşee), cele două armate (teoretic) aliate s-au încleştat timp de trei zile, bătălia provocând mii de morţi şi intrând în istorie ca fiind primul conflict militar în România şi Rusia sovietică.
Legea marţială din Galaţiul lui 1917
Faptul că românii au ieşit până la urmă biruitori din înfruntarea cu ruşii a fost influenţat decisiv şi de aceea că în Galaţi domnea în acea perioadă o disciplină de fier. Potrivit izvoarelor istorice, în urbe era în vigoare legea marţială, aşa că totul era controlat de armată.
Nu erau permise nici măcar bârfele despre armata română, sub sancţiuni aspre, iar libera circulaţie era îngrădită ferm, după cum consemnează istoricul Paul Păltânea („Istoria oraşului Galaţi”), citând din comunicatul oficial nr. 377 din 25 august 1917, emis de Primăria urbei în urma deciziei Marelui Stat Major.
„Autorităţile gălăţene au luat măsuri în noile condiţii, ţinând cont ca în Galaţi şi împrejurimile sale, îndeosebi pe linia de apărare de la Siret, pe lângă trupele române staţionau şi trupele Grupului 4 al armatei ruse (siberiene). Autorităţile militare din Galaţi au emis ordine prin care se interziceau discuţiile referitoare la armată, răspândirea altor ştiri decât cele din Comunicatul Oficial, circularea după ora 11,00 noaptea”, scrie istoricul în lucrarea menţionată.
Cei care nu respectau ordinele riscau să fie arestaţi, judecaţi în regim de urgenţă, de către o curte militară, iar în funcţie de gravitatea faptelor se putea ajunge până la acuzaţia de trădare, ceea ce echivala cu execuţia prin împuşcare.
Urmare a restricţiilor de circulaţie, teatrele, cinematografele şi orice fel de spectacole erau desfiinţate până la noi ordine, după cum se menţionează într-un ordin emis în decembrie 1917. Nici măcar pentru cumpăna dintre ani nu s-a dat vreo derogare de interdicţii, ba chiar acestea au devenit şi mai aspre.
„Restaurantele trebuiesc închise la orele 21.30. Cei care nu se supun riscă închisoarea până la un an sau amendă pâna la 2.000 lei. Dacă se constată că întrunirea are caracter subversiv sau duşmănos, forţele de ordine sunt autorizate să folosească orice mijloace, inclusiv forţa armelor de foc, pentru a restabili ordinea”, se menţionează într-un alt comunicat al primăriei, emis în data de 31 decembrie 1917, sub numărul 96.
Cu alte cuvinte, glumind sinistru, putem spune că dacă zăboveai la cârciumă până după 21,30, iar patrula militară credea că o faci ca să sabotezi ordinea publică, riscai să ajungi acasă între patru scânduri, în loc de pe patru cărări.
„Aglomerarea publicului pe stradă” sau participarea la manifestaţii de orice natură atragea după sine, de asemenea, „pedepse severe conform Legii starii de asediu” (comunicatul oficial al primăriei, nr. 64 din 28 noiembrie 1917). Cei care publicau, raspândeau, vindeau manifeste şi publicaţii în limba română care instigau la revolte şi tulburări erau trimişi înaintea Curţii Marţiale, de unde se alegeau cu de la opt ani de ocnă în sus sau chiar cu pedeapsa cu moartea (comunicatul oficial al primăriei, nr. 96, din 31 decembrie 1917).
Asta nu înseamnă că era şi ordine publică
Chiar dacă măsurile amintite mai sus par extrem de dure şi induc ideea că oraşul se afla într-o ordine publică deosebită, realitatea este că lucrurile nu erau chiar aşa de bune pe cât ne puteam aştepta.
Într-un Comunicat al primariei din 14 decembrie 1917 (poartă numărul 80) se anunţa că Marele Cartier General primea zilnic rapoarte de la autorităţile civile şi militare cum că ordinea şi siguranţa statului erau perturbate, respectiv că - atenţie! - „mersul serviciului public nu mai e cu putinţă, iar viaţa şi avutul cetăţenilor au devenit nesigure din cauza unor indivizi care, izolaţi sau organizaţi în bande, se dedau la furturi, jafuri şi chiar crime”.
Acestor bande li se adăugaseră şi o serie de unităţi ale armatei ruse, care - menţiona comunicatul amintit, citat de istoricul Paul Păltânea – „ocupau fără autorizaţie trenurile şi obligau prin violenţă funcţionarii C.F.R. să le pună în funcţiune”. Scopul, evident, era fuga de linia frontului, cât mai repede, înapoi în „Maica Rusie” aprinsă de vâlvătaia revoluţiei bolşevice.
Se încarcă comentariile...
