Amenzi de peste 150.000 de lei pentru şoferii din Galaţi care şi-au parcat maşinile pe trotuar şi spaţiul verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii locali au aplicat 449 de sancţiuni contravenţionale şi 164 de puncte penalizare, cele mai întâlnite abateri fiind parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde şi pe scuar.

Cele mai multe amenzi au fost date de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la ordine publică pentru parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde şi parcarea pe scuar, conducătorii auto în cauză fiind sancţionaţi în conformitate cu prevederile HCL 260/2018.

Sancţiuni contravenţionale au mai fost aplicate pentru: autoturisme expuse la vânzare pe domeniul public, autoturisme abandonate pe domeniul public, încălcarea OUG 195/2002 (oprirea interzisă, staţionarea interzisă, acces interzis, acces interzis 3,5 t); încălcarea prevederilor HCL 425/2011şi HCL 335/2014.

În baza planului de măsuri „Parcarea – 2018”, demarat în luna februarie 2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră Galaţi şi poliţiştii de la ordine publică, au aplicat peste 5.600 de sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 1.230.000 de lei.

În luna decembrie 2018, poliţiştii locali vor acţiona cu precădere în următoarele locaţii:

-strada Brăilei, tronsonul cuprins între strada Dunărea şi strada Oţelarilor;

-strada Barboşi, tronsonul cuprins între strada Oltului şi strada Prelungirea Brăilei;

-strada Aviator Vasile Craiu;

-strada Aviator Mircea Zorileanu;

-strada Al. Ioan Cuza, tronsonul cuprins între strada Gării  şi strada Egalităţii;

-cartier Siderurgiştilor Vest;

-strada Dr. Petru Groza;

-bulevardul George Coşbuc - tronsonul cuprins între strada Tecuci şi strada Al. Măcelaru.        

Şi pe final de an, poliţiştii locali de la ordine publică şi cei de la Serviciul Siguranţă Rutieră vor amenda şoferii şi pietonii pentru oprirea şi staţionarea neregulamentară pe trecerile de pietoni marcate şi semaforizate corespunzător, traversarea prin loc nepermis, precum şi parcarea neregulamentară a autovehiculelor în diferite zone şi cartiere ale municipiului Galaţi.

”Pentru fapte referitoare la circulaţia, oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, altele decât cele prevăzute în OUG 195/2002, sancţiunile sunt cuprinse între 700 şi 2.500 de lei”, a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite