Ambasadorul Africii de Sud, în vizită la Galaţi: „Este esenţială demolarea zidurilor care opresc dezvoltarea tinerilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De 8 martie, Excelenţa Sa Thenjiwe Mtintso a fost prezentă la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Evenimentul a fost prilejuit de inaugurarea proiectului de educaţie nonformală „UDJG Leadership - perspective asupra Leadershipului".

Tema în jurul căreia s-a desfăşurat această conferinţă a fost evocarea vieţii lui Nelson Mandela, unul dintre cei mai reprenzentativi lideri ai lumii moderne şi susţinător al umanităţii.

„Martie este foarte importantă pentru Africa de Sud, fiind luna drepturilor omului. Am venit aici să discutăm despre o sumedenie de lucruri, în special despre leadership. Acesta este foarte important mai ales când promovează şi apără drepturile omului. În înţelegerea noastră, drepturile femeilor sunt parte a drepturilor omului. Ne considerăm norocoşi că Nelson Mandela a înţeles că acest lucru este fundamental şi tocmai de aceea, după mulţi ani de închisoare, când a ieşit, mesajul transmis a fost extrem de pacifist, de a-i ierta pe cei care ne-au greşit deoarece şi ei sunt fiinţe umane.
Scopul nostru esenţial este să deschidem o linie de colaborare foarte puternică şi cu alte universităţi din Africa de Sud şi pentru noi, în mod esenţial este construcţia unui pod de înţelegere şi demolarea zidurilor care opresc dezvoltarea tinerilor atât în Africa de Sud, cât şi în România. Aşa cum spunea şi Mandela, viitorul aparţine tinerilor, aşa că viitorul trebuie construit acum. Cel mai potrivit slogan în acest context este «Totul e în mâinile tale»”, a declarat Excelenţa Sa Thenjiwe Mtintso.

UBUNTU, înţelepciunea africană

„Nădejdea noastră este ca această întâlnire să se poarte pe coordonatele înţelegerii şi tinerii să ştie ce promova Mandela la nivel global. Este vorba de UBUNTU, care reprezintă de fapt toate valorile care ţin de relaţia dintre oameni: solidaritate, ospitalitate, umanitate, prietenie, amabilitate, spiritualitate. Africanii au avut parte de suport, în perioada comunismului, în România se aflau în exil mulţi studenţi la Medicină, o parte dintre aceştia fiind în prezent miniştri în actualul Guvern. Şi asta deoarece românii, în ciuda vremurilor grele prin care treceau atunci, au întins o mână de ajutor sud africanilor şi le-au oferit prietenie. Sperăm ca pe linia solidarităţii să privim Universitatea din Galaţi şi Ambasada ca un întreg”, a explicat Excelenţa Sa doamna Thenjiwe Mtintso, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Africii de Sud în România.

De asemenea, pe durata acestei vizite, s-a ivit posibilitatea unei colaborări cu un departament al unei Facultăţi din Cape Town. Este vorba despre Construcţia de Nave, ca punct forte cu Universitatea din Galaţi. Schimbul ar putea porni de la nivelul profesorilor, şi ulterior de la nivelul studenţilor.

În Africa de Sud, martie reprezintă luna drepturilor omului, iar ziua de 8 martie celebrează femeia şi, implicit, drepturile acesteia.  

Excelenţa Sa doamna Thenjiwe Mtintso, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Africii de Sud în România, a urmat cursurile Facultăţii de Studii Politice de la Universitatea Fort – Hare, şi a făcut parte din Asociaţia Studenţilor Africani şi din Mişcarea de Conştientizare a populaţiei de culoare. Deoarece oficialităţile nu au fost de acord cu activităţile sale politice, Excelenţa Sa a fost eliminată şi supravegheată de poliţia politică.

În anul 2003, acesta a fost numită Ambasador al Africii de Sud în Cuba, iar în 2008 a devenit Ambasador în Italia, cu reşedinţa la Roma. În urmă cu doi ani, Excelenţa Sa Thenjiwe Mtintso şi-a depus scrisorile de acreditare ca Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Africa de Sud, la Palatul Cotroceni.
 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite