Altenativă la învăţământul tradiţional. Elevii pot opta de acum pentru şcoala fără note

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi a cerut Ministerului Educaţiei aprobarea înfiinţării a 30 de clase în sistemul de învăţământ „Step-by-step", dar a primit aviz doar pentru 10.

Se mulţumeşte însă şi cu acestea şi a demarat deja procedurile de organizare a lor. Şapte dintre cele 10 clase vor funcţiona în mediul urban şi doar trei în rural, respectiv una la Buciumeni şi două la Şendreni.

Şcolile care vor aplica acest sistem vor avea nevoie şi de personal specializat.

Cursul pentru învăţători specialitaţi în predarea „Step-by-step" durează doar câteva zile, singurul inconvenient fiind acela că numărul centrelor care organizează astfel de instruiri este redus. Până în anul şcolar 2010-2011, în judeţul Galaţi au funcţionat doar câteva clase „Step-by-step", toate la Şcoala 17.


Acest sistem de învăţământ are numeroase avantaje, cel mai important fiind legat de dezvoltarea abilităţilor practice ale elevilor şi îmbunătăţirea interacţiunii părinţilor cu cadrele didactice.

Învăţământul de tip „Step by step", nu trebuie confundat cu „After-school". În România, învăţământul Waldorf şi „Step by Step" sunt forme de învăţământ de stat, organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, spre deosebire de „After-school" care este contra-cost taxa de studiu fiind suportat în totalitate de către părinţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite