Ajută un copil să trăiască! Maratonistul Cristian Onofrei vă aşteaptă sâmbătă la un cros caritabil în Grădina Publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru tratamentul medical al unui copil în vârstă de zece ani. Crosul va avea loc în data de 16 iulie 2016, de la ora 9,00, şi va consta în parcurgerea în alergare, în mers, pe role, a şapte ture de Gradina Publică.

Gălăţenii cu suflet mare au şansa să ajute, sâmbătă, 16 iulie 2016, la salvarea vieţii unui copil pe care soarta l-a încercat teribil.

Marian Dolofam este un băieţel în vârstă de numai 10 ani, care trece printr-o adevărată dramă. În vara anului 2013, Marian fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală malignă şi hidrocefalee. A făcut două operaţii pe creier şi s-a ales cu o paralizie pe partea stangă şi cu un dren montat din cap până în burtică. Apoi cu un chist gigant.

Au urmat aproape doi ani de chimioterapie, radioterapie şi alte tratamente. Dupã doi ani de operaţii şi tratamente în ţarã, boala s-a complicat în luna aprilie 2015, intrând într-o formă rară de metastază, formă ce apare la 1/1000 cazuri în meduloblastom.

Dupã ce în ţară şansele de supravieţuire primite au fost evaluate la zero, s-a gasit o soluţie la o clinica din Viena, iar din luna decembrie Marian (alintat de toată lumea „Gălbenuş”), se tratează acolo.

Din păcate, mama l-a părăsit atunci când a primit vestea bolii de care suferă, iar tatăl îi este alături în permanenţă, însă acest lucru îl împiedică să mai meargă la muncă. Din acest motiv, resursele financiare sunt extrem de limitate, iar Marian are mare nevoie de bani pentru a continua recuperarea.

„De aceea, vă invit cu drag să alergăm pentru Marian şi să-i acordăm un imens sprijin”, scrie pe contul lui de facebook jandarmul maratonist Cristian Onofrei, organizatorul evenimentului.

Evenimentul va avea loc în data de 16 iulie 2016, de la ora 9,00, şi va consta în parcurgerea în alergare, în mers, pe role, a şapte ture de Gradina Publică. La faţa locului există şi un punct de revitalizare, cu apă, fructe şi glucoză.

„Vom face fotografii tuturor participanţilor. Donaţiile se vor face la faţa locului, într-o urnă special amenajată, fiecare participant având posibilitatea de a dona orice sumă, în funcţie de posibilităţi. La final vom acorda diplome fiecărui participant. Va aşteptăm cu drag, în număr cât mai mare”, spune  Cristian ONOFREI (care poate fi contactat pentru detalii la telefonul 0742.144.889).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite