Ai de gând să ieşi la un grătar de 1 Mai? Ai grijă unde îţi amenajezi picnicul pentru că poliţiştii sunt puşi pe dat amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gratare timisoara

Conform legislaţiei în vigoare, picnicurile pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului sau unităţii administrativ teritoriale, sunt permise numai ȋn zonele special amenajate sau ȋn zonele indicate.

În cele trei zile de sărbătoare, poliţiştii locali din Galaţi vor „patrula” în special în zona Lacului Vânători, Lacului Brateş, liziera de pădure din zona şoselei Smârdan, liziera de pădure din zona râului Siret şi în zona Barboşi.

Totodată, poliţiştii locali din cadrul Serviciul Protecţia Mediului, Disciplina ȋn Construcţii şi Afişajul Stradal, precum şi cei de la Ordine Publică (cele 5 Secţii de Poliţie Locală), vor fi cu ochii şi pe cei care ȋncalcă prevederile din HCL 79/ 2002 precum şi prevederile din HCL 307/2006. Cele două acte stipulează o serie din obligaţii pe care le au gălăţenii în materie de depozitare a deşeurilor menajere sau industriale. Poliţiştii avertizează că vor aplica sancţiuni şi celor care coji de seminţe, sticle sau alte ambalaje pe alei, peluze, în parcuri sau în zone verzi.

În conformitate cu prevederile Legii 54/2012, activităţile de picnic desfăşurate de una sau mai multe persoane pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului sau unităţii administrativ teritoriale, sunt permise numai ȋn zonele special amenajate sau ȋn zonele indicate pentru activităţile de picnic stabilite de autoritatea administraţiei publice locale

Desfăşurarea activităţilor de picnic ȋn alte zone decât cele menţionate mai sus sunt interzise, persoanele fizice care nu se conformează prevederilor legale riscă sancţionarea contravenţională ȋn conformitate cu prevederile art. 7 şi art. 8 din Legea 54/2012. Amenzilor sunt cuprinse între 100 şi 3.000 lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite