Acuzaţii de discriminare la Inspectoratul Şcolar Galaţi. Psihologilor şcolari nu li se recunosc studiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un psiholog şcolar de la CJRAE din Galaţi, Valentina Cîrjău, îl acuză pe inspectorul şcolar general de discriminare! Aceasta consideră că este discriminată faţă de ceilalaţi colegi ai săi, absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret, promoţia 2008, care în prezent sunt încadraţi şi plătiţi ca profesori cu studii superioare, în vreme ce ea este considerată profesor necalificat.

„Deşi lucrez de trei ani ca profesor psiholog, doar doi ani am fost încadrată ca profesor calificat. În ultimul an şcolar, 2010 – 2011, am fost profesor necalificat pentru că mi s-a refuzat dreptul de a intra pe uşa demnităţii umane şi am intrat pe uşa umilinţei la care sunt supusă de un an de când nu mi se acordă dreptul legal de a participa alături de ceilalţi absolvenţi «Spiru  Haret» la examenul de titularizare”, spune Valentina Cîrjău, psiholog la CJRAE Galaţi.

Diploma emisă de Ministerul Educatiei pe numele Valentinei Cîrjău este un act administrativ valabil, neanulat de nici o instanţă de judecată, care-i conferă drepturile oricăru-i licenţiat.

“Aceste drepturi, inspectorul general, în calitate de funcţionar public, trebuie să mi le respecte, aşa cum probabil că şi drepturile dumnealui sunt respectate, conform legilor ţării în care trăieşte şi munceşte”, a adăugat pshihologul “necalificat”.

Inspectorul şcolar general Doruleţ Resmeriţă spune că nici nu poate fi vorba despre discriminare.

“Dacă doamna în cauză ar fi acceptat postul primit după titularizarea din 2008, acum ar fi fost în acelaşi loc, fără nicio discuţie. Între timp, Ministerul Educaţiei a trimis precizări clare şi a dispus să nu primim la titularizare absolvenţi de la specializări neautorizate de la Universitatea «Spiru Haret»”, a ţinut să precizeze Doruleţ Resmeriţă.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite