Actorul care învaţă tinerii cum să se dezvolte personal: „Scopul teatrului este să îi pună omului în faţă oglinda, să se vadă aşa cum este“
0
Enache Nistor, profesor de actorie la Şcoala de Arte din Galaţi, pregăteşte tinerii pentru a se dezvolta mental şi emoţional. Dascălul are o manieră inedită de a privi piesele de teatru, în viziunea sa acestea reprezentând expunerea unor probleme de viaţă pe care actorii încearcă să le rezolve în faţa spectatorilor.
Enache Cosmin Gabriel Nistor (39 de ani) s-a gândit serios să se apuce de teatru abia după ce în anul 2000 s-a înfiinţat specializarea Artele Spectacolului (actorie) la Galaţi, în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“, deşi apropiaţii i-au spus mereu că are talent actoricesc.
A impresionat în cadrul facultăţii prin rolurile pe care le-a jucat, iar unul dintre dascălii săi, conferenţiarul universitar Mircea Gheorghiu, l-a rugat să se alăture echipei din cadrul facultăţii ca preparator universitar, devenind apoi şi asistent universitar, şi aşa a început aventura sa în lumea magică a teatrului. A colaborat cu teatrul din Bacău aproape o stagiune, unde şi-a jucat piesa de licenţă, obţinând şi premiul pentru cel mai bun actor în 2005, la un festival de teatru susţinut în Bulgaria.
Nu a dorit să se angajeze la instituţia de cultură din Bacău pentru că îi place mai mult să predea. Nu vorbim de pedagogia obişnuită, ci de pedagogia teatrală, care nu presupune tipul clasic de predare-învăţare, ci o pedagogie prin experimentare. De anul trecut este profesor de actorie la Şcoala de Arte din Galaţi.
„O mare profesoară de actorie din SUA spune că oricine vrea poate fi actor. Acest «vrea» este o problemă, pentru că nu poţi deveni actor peste noapte. Aceeaşi profesoară spune că talentul nu există, talentul înseamnă asumarea de către individ a condiţiilor de mediu în care trăieşte. Vorbim de asumarea spaţiului în care trăieşte, interiorul lui, propriile sentimente. Acest «vreau» în concepţia mea este să îţi asumi realitatea care te înconjoară, nu să faci abstracţie de ea. Un actor bun primeşte impulsuri de la mediu şi le prelucrează“, ne explică dascălul ce înseamnă actoria în viziunea sa.
Îşi priveşte elevii ca individualităţi, nu ca o masă amorfă, conştient că fiecare funcţionează pe baza anumitor principii de viaţă preluate de la părinţi şi societate, pe care caută să le identifice rapid pentru a-i putea ajuta pe acest drum.
Tinerii trebuie să-şi descopere motivaţiile interioare
Consideră că datoria fiecărui profesor de actorie este să îl ajute pe elev să-şi descopere propriile motivaţii interioare pentru a face un anumit lucru. „Fără această motivaţie, nu poţi face nimic. Poţi doar să citeşti un text mai tare sau mai încet, cu o oarecare intonaţie, dar asta nu înseamnă să fii actor, ci să devii doar un funcţionar dramatic“, punctează Enache Nistor.
Pe vremuri, elevii şi studenţii la actorie învăţau această nobilă profesie aşa cum le spuneau maeştrii, de regulă mari personalităţi teatrale. Profesorul de actorie crede că baza se pune acum pe fiecare învăţăcel în parte, pentru că fiecare are o anumită bază culturală şi intelectuală, dar şi o experienţă de viaţă aparte.
În funcţie de modul în care elevii văd lumea, dascălul îi ajută să îşi asume roluri şi astfel noi identăţi. Pentru Enache, un rol pe care îl joacă un actor este o problemă de viaţă, cu care este posibil să se mai fi întâlnit sau nu până acum.
„Fiecare sarcină teatrală este o problemă de rezolvat. Dacă eu reuşesc prin intermediul unui personaj să o rezolv, e posibil ca în viaţa reală să mă întâlnesc fix cu aceeaşi problemă şi voi şti cum să îi dau de capăt. Asta ajută fiecare individ care urmează cursul de actorie să se dezvolte. Nu vor mai privi viaţa unidirecţional, aşa cum se întâmplă acum. Toată lumea este cu ochii în tablete. Nu, mă mai uit şi la ce se întâmplă în jurul meu. Devin conştient de întreaga realitate care mă înconjoară“, detaliază dascălul până unde merge cursul său de actorie cu dezvoltarea elevilor.
Dascălul crede că învăţământul românesc îşi poate îndeplini menirea doar dacă se va renunţa la învăţarea de tip cancan, ce presupune ca elevii să înveţe doar lucruri ce ţin de senzaţional din istorie sau alte materii. „Trebuie să îi creezi copilului o bază, pentru că el provine dintr-un mediu social. Dacă el vine dintr-un mediu alterat, iar educaţia îl alterează şi mai tare, ce se va alege de acel copil?“, se întreabă retoric profesorul de actorie. El crede că şi dascălii trebuie să accepte că nu au toate răspunsurile şi să fie mereu flexibili în gândire.
Scopul teatrului în varianta Shakespeare
Copiii care urmează cursul lui Enache vin exact din acest motiv, să se dezvolte ca personalităţi. Tinerii talentaţi pe care îi pregăteşte îşi vor urma ulterior pasiunea, înscriindu-se la facultatea de teatru şi film, în timp ce restul învaţă să se cunoască mai bine pe ei înşişi şi să relaţioneze altfel în familie, la job şi în societate. Ei reuşesc treptat să iasă din realitatea virtuală în care au rămas prinşi ca urmare a interacţiunii zilnice cu computerul, tableta sau smartphone-ul şi să îşi trăiască cu adevărat viaţa.
„Dacă ne uităm acum pe stradă, nu vedem oameni, ci scheme de oameni. Nimic nu este al lor. La un moment dat ajung să îşi dea seama că nu au făcut nimic din ce ar putea fi al lor. Societatea vinde acum nişte şabloane. Şablonul fericirii este ceva înfiorător. Ca să fii fericit trebuie să ai bani, o maşină şi telefon. Astea sunt iluzii şi majoritatea dintre noi fuge după lucrurile astea“, constată profesorul realitatea tristă de care ne lovim zilnic.
În viziunea sa, teatrul a trecut de-a lungul istoriei prin diferite momente, apărând atunci când societatea nu a mai avut modele de urmat. În Grecia antică se jucau piese de teatru, în care erau interpretaţi eroi străvechi, care aveau demnitate, onoare şi pentru care nu exista compromisul, ca o reacţie la societatea coruptă şi lipsită de principii care exista atunci. Nu vorbim numai de personaje de teatru, ci de personalităţi, de modele care inspiră oamenii să devină ca ele. Enache consideră că menirea teatrului este să ofere modele de urmat oamenilor atunci când acestea nu se mai găsesc în societate, mai ales în perioadele de criză.
„Scopul teatrului, aşa cum spunea şi Shakespeare, este să îi pună omului în faţă oglinda, să se vadă aşa cum este. Treptat, s-a înţeles că teatrul este bun să răspândească idei: aşa trebuie să fii, aşa trebuie să te comporţi. Oamenii vin la teatru să vadă oameni ca ei trecând prin probleme care sunt asemănătoare, indiferent că este o comedie sau o dramă. La teatru venim ca să tragem propriile noastre concluzii la o situaţie de viaţă“, explică dascălul.
După Revoluţie, lumea nu s-a mai arătat atât de interesată de teatru, însă acum acesta cunoaşte din nou un reviriment important, iar acest lucru se datorează, în opinia lui Enache, faptului că oamenii au nevoie din nou de modele de urmat. Din actul teatral au de învăţat astfel atât actorii, cât şi spectatorii. Lumea vine la teatru pentru că dincolo de realitatea de multe ori înfiorătoare de care se lovesc zilnic, pot vedea şi oameni care şi-au păstrat coloana vertebrală.
Se încarcă comentariile...
