A terminat Stanford şi Harvard, dar predă în România pentru 1.000 de lei pe lună: „Acum stau la cămin, cu studenţii, contra cost“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul din România alături de studenţii săi de la Universitatea din Texas Foto: Stoica Cristinel Popa
Tânărul din România alături de studenţii săi de la Universitatea din Texas Foto: Stoica Cristinel Popa

Stoica Cristinel Popa (29 de ani) a ales să revină în ţară din Statele Unite după ce a absolvit două universităţi de prestigiu, Stanford şi Harvard. A predat pentru o vreme la Universitatea din Texas, dar a decis să revină în România pentru a schimba sistemul de predare de aici, dar şi mentalităţile.

Stoica Cristinel Popa (29 de ani), asistent universitar şi doctorand la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, este originar din Brăila. La liceu, s-a implicat foarte mult în acţiuni de voluntariat, lucru pe care îl face şi astăzi.

„Mi-am descoperit pasiunea pentru voluntariat şi proiecte în regim nonprofit. M-am ocupat de la salubrizări de parcuri, vopsit de garduri de instituţii publice până la campanii antidrog, antifumat şi susţinerea de piese de teatru cu tineri din zonele defavorizate“, ne  povesteşte tânărul.

A ajuns repede să se ocupe de proiecte naţionale, cum ar fi ajutorarea sinistraţilor din câteva sate izolate din Olt, la inundaţiile catastrofale din 2006, pentru care a adunat haine, mâncare şi alte produse. Prefectul de atunci l-a chemat personal pentru a-l felicita pentru acţiunea pe care a întreprins-o, însă profesorii de la liceul unde învăţa nu au înţeles deloc ceea ce făcea el.

„Majoritatea profesorilor în mod clar nu erau de acord, spuneau că este o bătaie de joc, o pierdere de timp şi nu înţelegeau absolut deloc noţiunea de voluntariat. Diriginta mea mă umilea în faţa clasei, spunea că a avut activişti PCR care stăteau pe capul ei, dar eu încercam să îi explic că nu e totuna cu activiştii organizaţiilor neguvernamentale. Din păcate, aveam şi multe rude care aveau aceeaşi atitudine, dar eu nu am abandonat voluntariatul“, spune Stoica Cristinel Popa.

Şi-a făcut propriul ONG la 18 ani

O atitudine total diferită faţă de cea a profesorilor din România au avut autorităţile europene, care i-au oferit lui Cristinel burse şi instruiri în domeniu, fiind invitat la conferinţe internaţionale unde a reprezentat România pe sectorul ONG.

Comisia Europeană a finanţat programe prin intermediul cărora Stoica Cristinel Popa a fost în Bulgaria, Germania, Turcia, Portugalia, Olanda, Belgia, Polonia şi Republica Moldova, fiind probabil singurul licean din Europa care a reuşit o asemenea performanţă. În 2006, după ce a împlinit 18 ani, şi-a înfiinţat propriul ONG (Asociaţia Euroteens).

S-a folosit de experienţa acumulată şi în diverse proiecte cu americanii de la Peace Corps (Corpul Păcii) pentru a aplica în vederea susţinerii Bacalaureatului în Statele Unite, faimosul SAT, un test de abilităţi cognitive, logică şi raţionament. A aplicat apoi la a doua universitate din lume ca performanţe şi prestigiu, Stanford, unde a fost admis imediat.

„Am aplicat la Stanford pentru că primeam bursa completă, care acoperea taxa de şcolarizare, dar şi cazarea, masa şi celelalte cheltuieli uzuale“, ne explică Stoica Cristinel alegerea făcută. A studiat Ştiinţe Politice, ca să înţeleagă modul cum se face politică la americani, dar şi complexul sistem electoral american. Nici la facultate nu a stat departe de acţiunile de voluntariat, punând umărul, printre altele, la reconstruirea unor şcoli în New Orleans după ce zona a fost devastată de uraganul Katrina.

S-a întâlnit cu Bill Clinton

A absolvit Stanford cu onoruri în 2011 şi a aplicat pentru master la Oxford (Marea Britanie), dar şi la Harvard (SUA), fiind acceptat la ambele universităţi. Ca şi în cazul Universităţii Stanford, a ales să meargă la Harvard, pentru că americanii îi ofereau o bursă completă. La Harvard a avut parte de câteva experienţe unice: l-a cunoscut pe fostul preşedinte american Bill Clinton şi pe fostul preşedinte al Mexicului Felipe Calderón.

A realizat şi o cercetare despre contrabanda nucleară în Europa de Est, la Centrul de Istorie a Relaţiilor Internaţionale „Belfer“, iar dizertaţia tânărului din România s-a axat pe lupta anticorupţie din Republica Moldova. După ce a finalizat masterul la Harvard, a făcut un alt master de doi ani la Universitatea din Texas, unde a lucrat în paralel şi ca asistent universitar. „A fost o experienţă inedită pentru mine la acea vreme, fiind şi masterand, şi asistent universitar, iar după ce m-am întors în România, am putut vedea şi diferenţele“, ne declară cu umor Stoica Cristinel.

Realitatea românească

În 2015, a revenit în România. Întoarcerea nu a fost însă deloc amuzantă, pentru că a întâmpinat o sumedenie de probleme birocratice, pornind chiar de la echivalatul diplomelor, deşi a absolvit cele mai bune universităţi din lume. „Eu, de pildă, nu pot să predau exact ce am învăţat în SUA“, ne spune Stoica Cristinel.

Conform unor reglementări din România, trebuie să facă un doctorat pentru a putea avansa peste gradul de lector, fapt care nu era obligatoriu în SUA, unde sistemul i-a permis să predea ca asistent universitar când încă era masterand, fiind şi cetăţean străin.

Pentru a avansa în carieră s-a înscris la doctorat în istorie şi doreşte să predea Relaţii Internaţionale la Universitatea „Dunărea de Jos“, specializare care urmează să fie înfiinţată. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, absolventul de Stanford şi Harvard va trebui să facă un doctorat şi pe această specializare pentru a o putea preda ulterior.

În prezent, Stoica Cristinel Popa este asistent universitar şi doctorand la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“. Absolventul de Stanford şi de Havard câştigă în România 1.000 de lei net pe lună. Pentru statul român, faptul că un tânăr a absolvit cu onoruri cele mai bune universităţi din lume nu prezintă niciun fel de relevanţă.

„Am trăit după ce am revenit din SUA cu banii strânşi acolo, am mai stat şi cu părinţii ca să mai reduc cheltuielile, iar acum stau la cămin, cu studenţii, bineînţeles contra cost“, ne explică dascălul situaţia în care se găseşte. Chiar şi în aceste condiţii, el este decis să rămână şi este încurajat de colegii săi profesori să implementeze şi în România metodele de predare din Statele Unite. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite