A reînceput demolarea garajelor de la Ancora. Zona, curăţată complet pentru amenajarea unui parc şi a unei parcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buldozerele, din nou în acţiune la "Ancora". Foto: Adevărul
Buldozerele, din nou în acţiune la "Ancora". Foto: Adevărul

În zilele următoare vor fi puse jos şi ultimele 19 garaje rămase în picioare. Se estimează că investiţia va fi gata până în toamna lui 2016.

Primăria municipiului Galaţi a început demolarea garajelor din zona ”Ancora”. Este vorba despre 19 garaje, pentru care s-au emis decizii de expropriere în luna septembrie 2015.

”După parcurgerea tuturor procedurilor legale, reuşim în sfârşit să demolăm garajele de la Ancora. Este încă un pas important pe care îl facem pentru reamenajarea urbană a acestei zone. Proiectul există şi vom cere Consiliului Local să aprobe finanţarea, astfel încât, în 2016, să finalizăm lucrările şi să dăm zonei o înfăţişare nouă", a declarat primarul Marius Stan. 

"În locul garajelor, va fi reconfigurată infrastructura rutieră din zonă, vor fi construite locuri de parcare, spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi de relaxare pentru locuitorii din împrejurimi şi numai. Va fi a doua zonă model de reamenajare urbană, după cea din Micro 19”, a adăugat edilul.

Operaţiunile de demolare sunt executate de Serviciul Public Ecosal. După desfiinţarea garajelor, zona ”Ancora” va fi curăţată de deşeurile provenite de la demolare, va fi nivelată şi pregătită pentru demararea lucrărilor de reamenajare urbană.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite