A profitat de lipsa proprietarilor de la domiciliu pentru a fura bucăţi dintr-un gard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 50 ani din comuna gălăţeană Smulţi s-a ales cu dosar penal pentru furtul unor şipci metalice din gardul unei proprietăţi private.

Sâmbătă, 12 august, un echipaj de jandarmi care asigura măsurile de ordine publică pe raza Secţiei 3 Poliţie a observat pe strada Stadionului din Galaţi un bărbat care transporta mai multe bucăţi de şipcă metalică şi care, la vederea jandarmilor, a încercat să se facă nevăzut printre blocurile din zonă.

”Jandarmii au interceptat bărbatul şi l-au întrebat de ce a încercat să evite contactul cu aceştia, de unde are bucăţile de şipcă metalică şi ce intenţionează să facă cu ele. Bărbatul a declarat verbal jandarmilor că intenţiona să se deplaseze la un centru de fier vechi pentru a vinde şipca aflată asupra sa, iar în ceea ce priveşte provenienţa acesteia, nu a vrut să declare nimic”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au stabilit faptul că persoana în cauză, profitând de lipsa de la domiciliu a proprietarilor unui imobil situat pe strada Stadionului, cât şi de traficul pietonal scăzut în zonă, a început să rupă bucăţi de şipcă metalică din gard cu intenţia de a le valorifica la un centru de fier vechi. 

Bărbatul a fost condus la sediul secţiei 3 Poliţie, unde jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru furt, cercetările fiind continuate de către poliţişti. Bunurile găsite asupra acestuia vor fi predate proprietarului imobilului, la întoarcerea acestuia la domiciliu. 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite