A murit cunoscuta soprană Georgeta-Elena Pinghiriac. De-a lungul carierei a avut sute de spectacole, în toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artista Georgeta-Elena Pinghiriac a înnobilat timp de peste două decenii (1979-2000), prin prezenţa sa, întreaga activitate a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi. Numeroşi tineri artişti în datorează cariera.

Vineri, 26 iulie 2019, s-a stins din viaţă, la doar 69 de ani, o mare doamnă a liricii româneşti: soprana Georgeta-Elena Pinghiriac (1 aprilie 950-26 iulie 2019).

De la o vârstă fragedă, dovedind înclinaţii artistice, a primit o educaţie muzicală temeinică, urmând cursurile şcolii de muzică din Bacău şi apoi ale Liceului de Muzică nr.1 din Bucureşti. 

Drumul firesc a dus-o apoi la porţile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la secţia canto, unde a studiat cu personalităţi de referinţă ale artei vocale de atunci: Magda Ianculescu, Emilia Petrescu, Arta Florescu, absolvind în 1974 ca şefă de promoţie. 

În acelaşi an participă la Concursul Internaţional de canto de la Skopje-Iugloslavia, obţinând Premiul I şi un contract cu rolul Violetta Valery. Din 1975 devine solistă a Operei Române din Iaşi prin concurs, în etapa a II-a susţinând dificilul rol Violetta Valery, care i-a prilejuit solistei, de-a lungul carierei, satisfacţii deosebite, colaborări cu mari interpreţi ai scenei lirice cum ar fi: baritonii Nicolae Herlea şi Dan Iordăchescu, dirijorul Radu Botez şi Colasis-Grecia, ş.a.

Având o solidă pregătire muzicală, fiind în acelaşi timp o excelentă pianistă, Georgeta Pinghiriac a acumulat cu uşurinţă un repertoriu imens, printre rolurile susţinute, timp de mai bine de două decenii, pe scena gălăţeană fiind: Adina („Elixirul dragostei”), Rosina („Bărbierul din Sevilla”), Mimi („Boema”), Floria Tosca („Tosca”), Cio-Cio-San („Madama Butterfly”), Tatiana („Evgheni Onegin”), Leonora („Trubadurul”), Abigaille („Nabucco”), întreg repertoriul de operetă, dar şi numeroase lucrări din creaţia vocal-simfonică şi de lied.

Calităţile sale artistice au fost recunoscute şi pe plan internaţional, având colaborări numeroase cu teatre de operă din străinătate: Russe, Ostrava, Praga, Novi Sad, Ljubljana, Singapore, Italia, Germania, Rusia,ş.a. 

La Singapore a debutat în dificilul rol al Luciei din opera „Lucia di Lamermoor” de G. Donizetti avându-i ca parteneri pe Dan Iordăchescu, Pompei Hărăşteanu, Cornel Fânăţeanu, Florin Diaconescu, sub bagheta dirijorului Chou Hoeu.

În paralel cu activitatea artistică, Georgeta Pinghiriac s-a preocupat de pregătirea tinerei generaţii de artişti, mulţi dintre soliştii de astăzi datorându-i cariera artistică. Seriozitatea, tenacitatea şi înalta sa pregătire muzicală au făcut ca în timp să fie promovată în diferite funcţii în cadrul Facultăţii de Arte a Universităţii „Spiru Haret”: conferenţiar doctor, director al Departamentului Arte (2011-2013), Decan al Facultăţii de Arte (2013-2015), Decan al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umaniste (2015-2019).

Dumnezeu să-i dăruiască lumină veşnică în Împărăţia Sa!

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite