A fost semnat contractul de lucrări pentru Drumul de Centură. Investiţia include construirea unui pod hobanat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: CJ Galaţi
Foto: CJ Galaţi

Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru extinderea şi modernizarea Drumului de Centură al municipiului Galaţi.

Miercuri, 5 iunie, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, şi reprezentanţii firmelor care au câştigat licitaţia au semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Licitaţia a fost adjudecată de Asocierea S.C. Aqua Parc S.R.L. ( jud Neamţ) &  S.C.  Mavgo Holding S.R.L. (jud. Neamţ) & Hydrostroy AD Sofia, Bulgaria & S.C.Ideal Windows S.R.L. (jud. Galaţi) & S.C. SPC Elite Consulting SRL Iaşi, iar valoarea contractului este de 113. 285.253 de lei, TVA inclus.

“Avem contract de finanţare, avem proiectant şi constructori, astfel că în cel mai scurt timp vom da ordinul de începere a lucrărilor de extindere şi modernizare a Drumului de Centură. În primă fază, timp de cinci luni se va realiza proiectul tehnic, inclusiv pentru podul hobanat. Ulterior, proiectul tehnic trebuie aprobat într-o şedinţă a Consiliului Judeţean Galaţi, după care vor demara la propriu lucrările. Cel mai probabil, în prima etapă se va lucra la podul hobanat, care va avea o lungime de aproape 500 de metri şi va scurta distanţa actuală a variantei ocolitoare a municipiului Galaţi cu aproximativ 2 kilometri. Trebuie precizat că lucrăm la procedurile pentru desemnarea unui expert care va realiza evaluarea finală a terenurilor şi clădirilor care vor fi expropriate. Lucrările la Drumul de Centură se vor desfăşura etapizat, fără a întrerupe total circulaţia. Vor fi însă momente de scurtă durată când traficul se va desfăşura pe o singură bandă de circulaţie”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Proiectul prevede extinderea la patru benzi, reabilitarea şi modernizarea întregii variante ocolitoare a municipiului Galaţi, construirea unui pod hobanat, reabilitarea trotuarelor, realizarea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, amenajarea a peste 6,5 km de piste pentru biciclişti, repararea şi reabilitarea podeţelor, amenajarea de spaţii verzi şi lucrări pentru siguranţa circulaţiei.Termenul de implementare este de 25 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Bugetul total al proiectului este de 135.196.480 de lei, suma care include contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor, toate cheltuielile cu documentaţiile tehnice, precum şi plata tuturor cotelor şi taxelor legale.

Imagine indisponibilă

Asistenţa financiară nerambursabilă este în valoare de 132.492.550 de lei, iar cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi este de 2.703.929 de lei. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite