A doua zi cu un număr record de infectări cu noul coronavirus în judeţul Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

917 gălăţeni au fost diagnosticaţi cu COVID-19, cu 29 mai mulţi faţă de ziua de marţi, 30 iunie. 89 de persoane au decedat după infectarea cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

O situaţie îngrijorătoare începe să se contureze în judeţul Galaţi. În doar două zile au fost înregistrate 64 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, 35 de persoane fiind diagnosticate pe 30 iunie şi 29 de persoane pe 1 iulie.

Potrivit datelor transmise de Prefectura Galaţi, 917 persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar 89 au decedat de la debutul pandemiei. 582 de gălăţeni au fost declaraţi vindecaţi şi externaţi. 1.647 de persoane sunt izolate la domiciliu şi 24 au fost plasate în carantină.

Un număr extrem de mare de infectări s-a înregistrat şi la Şantierul Naval Damen Galaţi, fiind vorba de  41 de confirmări de infectare cu COVID-19 începând de pe 22 iunie. 35 de angajaţi lucrează la Damen, 6 sunt angajaţi ai subcontractorilor, iar trei persoane au fost declarate vindecate.

În total, 44 de persoane care lucrează la Şantierul Naval Damen Galaţi au contractat noul coronavirus de la începutul pandemiei, una dintre acestea pierzându-şi viaţa.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite