A cincea tentativă de eliberare a fost cu noroc. Mihail Boldea va fi judecat în libertate

A cincea tentativă de eliberare a fost cu noroc. Mihail Boldea va fi judecat în libertate

Mihail Boldea fusese arestat în primăvara anului trecut. Foto: adevărul

Fostul deputat Mihail Boldea, arestat în luna martie 2012 pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro, a fost pus în libertate, în noaptea de vineri spre sâmbătă el fiind eliberat din Penitenciarul Galaţi. Decizia a fost luată de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihail Boldea a părăsit Penitenciarul Galaţi cu puţin înainte de miezul nopţii, conform Simonei Costache purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie.

Fostul deputat Mihail Boldea a fost pus în libertate în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins un recurs al procurorilor DIICOT formulat la o decizie a Curţii de Apel Iaşi.

În urmă cu o săptămână, magistraţii Curţii de Apel Iasi au emis, pentru a cincea oară consecutiv, o decizie prin care fostul parlamentar să fie judecat în libertate, iar procurorii DIICOT au făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care vineri seară a respins recursul şi a admis eliberarea lui Boldea, cu interdicţia de a părăsi ţara, până la pronunţarea unei sentinţe în dosarul său.

Mihail Boldea a fost trimis în judecată, în stare de arest, la sfârşitul lunii iunie 2012, de către procurorii DIICOT - Serviciu Teritorial Galaţi, pentru fraude imobiliare în valoare de aproximativ un milion de euro. Alături de Boldea, în dosar sunt judecate 18 persoane, acuzate de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Potrivit procurorilor, inculpaţii au acţionat sub coordonarea liderului grupării - Mihail Boldea.

"Membrii grupării, printre care Bolboceanu Mihaela Cristina, avocat din cadrul Baroului Galaţi şi Luchiniuc Aurica, fost arbitru din cadrul Curţii de Arbitraj Galaţi, identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. În acest scop, inculpaţii au utilizat hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals. Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale", precizau procurorii DIICOT.

Într-un alt dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi., fostul deputat Mihail Boldea a fost deferit justiţiei, alături de şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în prezent suspendat din funcţie, pentru şantaj, mită şi spălare de bani.

Procurorii anticorupţie de la Galaţi l-au trimis în judecată, în 21 octombrie, pe Mihail Boldea, deputat în Parlamentul României la data comiterii unor fapte şi avocat în Baroul Galaţi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de şantaj (14 fapte), spălare a banilor, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie, participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ambele în formă continuată (câte 6 acte materiale), sustragere sau distrugere de înscrisuri şi fals în declaraţii în formă continuată, se preciza într-un comunicat al DNA.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat în acest caz este de 21.786.710 euro, echivalentul a 76.608.608 lei, susţin anchetatorii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările