Şoferul fără permis care a ucis doi copii pe trotuar, în timpul unei curse ilegale de maşini, extrădat din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ivanciu Corcioveiu FOTO facebook/ivanciu corcioveiu
Ivanciu Corcioveiu FOTO facebook/ivanciu corcioveiu

Ivanciu Corcioveiu, de 23 de ani, a fost preluat de poliţiştii români, miercuri dimineaţă, de la autorităţile din Italia. El fusese reţinut la Florenţa, în urmă cu două săptămâni, după ce fugise din România pentru a scăpa de mandatul de arestare preventivă.

Şoferul fără permis, vinovat de producerea accidentului rutier din localitatea Folteşti, judeţul Galaţi, din data de 6 septembrie 2016, în urma căruia şi-au pierdut viaţa doi copii (de 8, respectiv 9 ani) ce se jucau pe trotuar, a fost extrădat din Italia, după ce Poliţia italiană l-a găsit şi l-a reţinut în oraşul Florenţa.

Ivanciu Corcioveiu (23 de ani) a fost preluat sub escortă, miercuri, 5 octombrie 2016, în cursul dimineţii, de o echipă de poliţişti români, care l-au dus în arest IGPR, urmând să fie transferat la Galaţi, unde are loc cercetarea penală în ceea ce-l priveşte.

El este acuzat de autorităţile române de ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. Mai mult, se suspectează că în momentul teribilului accident el participa la o cursă ilegală cu maşini. În plus, Ivanciu Corcioveiu este recidivist în conducerea fără permis, dat fiind că în iunie 2016 a fost depistat la volan şi i s-a întocmit dosar penal.

„El a putut fi adus în ţară în baza unei proceduri reglementate de Convenţia europeană de extrădare şi de legea internă. Faptul ca judecatorii au emis în mai puţin de 48 de ore un mandat de arestare în lipsă pe numele său a permis autorităţilor române să îl dea rapid în urmărire internaţională”, a explicat situaţia avocatul Lucian Gheorghe, partener la „JGV şi Asociatii”, care reprezintă familiile victimelor.

„Mandatul de urmărire internaţional a fost transmis Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din ministerul roman al Administratiei şi Internelor, care la rândul său a cerut urmărirea prin INTERPOL”, a adăugat avocatul.

Imagine de la locul accidentului FOTO grupul şoferilor din Galaţi

Este interesant de remarcat că Ivanciu Corcioveiu a fost găsit la Florenţa după ce poliţiştii au reţinut doi suspecţi (Alexandru şi Costel Vieru), care la audieri au recunoscut că l-au sprijinit pe fugar să părăsească România şi au spus anchetatorilor unde ar putea fi găsit. Suspecţii sunt în prezent arestaţi la domiciliu şi ar putea fi inculpaţi pentru favorizarea infractorului.

Imagine de la locul accidentului FOTO grupul şoferilor din Galaţi

Dacă judecătorii îl vor găsi vinovat, Ivanciu Corcioveiu riscă o pedeapsă de la 3 la 10 ani de închisoare, la care va putea fi adăugat un spor pentru concursul de infracţiuni retinut în sarcina sa.

Avocaţii „JGV si Asociatii” spun că, dupa finalizarea procesului penal, rudele copiilor pieriţi în tragicul accident (Marian Copăceanu de 8 ani, şi şi Octavian Florin Iacob, de 9 ani) se vor constitui părţi civile şi vor cere în instanţă daune morale şi despăgubiri.

Şansele de a obţine ceva sunt, însă, destul de reduse, având în vedere că Ivanciu Corcioveiu nu deţine niciun fel de proprietăţi în afara de maşina Alfa Romeo GT grav avariată în accident.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite