Şoferul catastrofă: aflat aproape în coma alcoolică, a provocat un accident de circulaţie şi a încercat să îi mituiască pe poliţiştii rutieri

Şoferul catastrofă: aflat
aproape în coma alcoolică, a provocat un accident de circulaţie şi a încercat
să îi mituiască pe poliţiştii rutieri

Foto: arhivă Adevărul

Reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi au organizat un flagrant după ce au fost sesizaţi telefonic de către un agent de poliţie cu privire la faptul că un conducător auto le-a promis lui şi colegului său de echipaj o sumă de bani ca să îi restituie permisul de conducere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 18 mai, în jurul orei 19,00, un tecucean, G.D., în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, a fost implicat într-o tamponare uşoară, soldată doar cu pagube materiale.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie rutieră format din doi agenţi de poliţie, ambii din cadrul Biroului Rutier Tecuci, iar în urma testării cu aparatul Drager a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”După ce agenţii de poliţie i-au comunicat lui D.G. că i se va întocmi dosar penal şi că va fi condus la spitalul municipal din Tecuci în vederea recoltării probelor de sânge, numitul G.D. le-a oferit acestora diferite sume de bani în euro, pentru a-i determina să nu ia măsurile legale faţă de el şi să îi restituie permisul de conducere. Ulterior, la sediul Biroului Rutier Tecuci, la finalizarea actelor de constatare a infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului, numitul G.D. le-a dat celor doi agenţi de poliţie suma de 150 de euro, cu scopul mai sus menţionat”, precizează reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi.

Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Galaţi s-au deplasat la sediul Biroului Rutier Tecuci şi au realizat prinderea în flagrant a conducătorului auto, acesta fiind cercetat acum pentru dare de mită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: