Şoferii nu mai acordă prioritate. Un conducător auto a provocat un accident de circulaţie, după ce a ignorat un indicator rutier

Şoferii nu mai acordă
prioritate. Un conducător auto a provocat un accident de circulaţie, după ce a ignorat un indicator rutier

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 33 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, în contextul în care a intrat cu viteză într-o intersecţie, deşi avea obligaţia să acorde prioritate, şi a acroşat cu maşina pe care o conducea un autovehicul care circula pe drumul prioritar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe 24 mai, un bărbat de 33 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul pe strada Războieni şi, la intersecţia cu strada Bucovinei, nu a respectat semnificaţia indicatorului ”Oprire”, neacordând prioritate unui alt autoturism care circula regulamentar dinspre bulevardul George Coşbuc.

”Cele două autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului rezultând accidentarea şoferului care nu a acordat prioritate şi care a suferit o vătămare corporală ce nu a necesitat internarea în spital”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: