Şi sportiv de performanţă, şi chitarist talentat. „Vecina mea mă iubeşte, mai ales când încep să cânt după 11 noaptea“

Şi sportiv de performanţă, şi chitarist talentat. „Vecina mea mă iubeşte, mai ales când încep să cânt
după 11 noaptea“

Adrian Valentun Apostu Foto: Valentin Trufaşu

Adrian Valentin Apostu (16 ani), elev în clasa a X-a la Colegiul „Costache Negri“ din Galaţi, joacă volei de la 9 ani, iar recent a câştigat campionatul masculin de volei cu echipa Arcada din Galaţi, fiind totodată şi component al lotului de juniori. Dar nu este numai un sportiv bun, ci şi un instrumentist talentat, fiind în anul II la Şcoala de Arte din Galaţi, unde cântă la chitară.

Adrian Valentin Apostu a pus prima oară mâna pe o chitară la vârsta de 9 ani, după ce bunicul său i-a cumpărat de Crăciun un instrument de jucărie. Joaca s-a transformat repede în pasiune, iar un an mai târziu, mama sa îl dădea la un curs de chitară, la Casa de Cultură din Galaţi, dar după doar patru luni renunţa, chiar dacă îi plăcea foarte mult. „Nu s-a lipit atunci“, ne spune cu umor adolescentul de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul „Costache Negri“ din Galaţi. Totuşi, a continuat să exerseze singur acasă.

În 2017 a decis să se înscrie la cursurile Şcolii de Arte din Galaţi pentru a-şi urma visul, acela de a deveni un instrumentist foarte bun şi a cânta într-o formaţie. A fost o surpriză plăcută pentru profesorul său de la Şcoala de Arte, care primise pe mână un puşti foarte înalt şi extrem de introvertit, pe care nu ştia cum să îl abordeze iniţial. „Ne-am descoperit unul pe celălalt. Am aflat ce muzică îi place să studieze. Mă enervează când spune că nu poate cânta şi cu vocea. Exersatul vocii este la fel ca exersatul la un instrument. Dacă nu o foloseşti în sensul de a cânta, este cât se poate de firesc să nu o stăpâneşti, să nu ştii care îi sunt limitele şi ce poţi face cu ea. Cântă deci foarte bine şi cu vocea, iar dacă va fi perseverent şi serios, ca şi până acum, va deveni un chitarist de care se va auzi peste câţiva ani“, ne face o scurtă descriere a talentului său Mihai Susma, profesor de chitară la Şcoala de Arte din Galaţi.

„Blonda“ care îl inspiră

Adrian cântă folk şi rock, dar ne dezvăluie că îi place mult să şi improvizeze pentru a-şi lăsa amprenta asupra pieselor pe care le interpretează. În plus, cântă şi cu vocea şi nu se teme să interpreteze şi muzică grecească, şi piese ale lui Justin Bieber sau melodii uşoare româneşti.

„Indiferent de melodie, mie îmi place cum se aude chitara pe fundal. Sună tare frumos. Se duce la suflet. Dacă voi avea vreodată ocazia să lansez o melodie, cu siguranţă nu o să o ratez“, ne mărturiseşte Adrian. Şi-a botezat chitara mai în glumă, mai în serios „blonda“ care îl inspiră şi nu se vede făcând ceva pe viitor din care să lipsească instrumentul muzical.

Prea înalt pentru volei

Aflat pe drumul spre succesul muzical, tânărul artist are însă performanţe extraordinare la volei, sport în care activează de şase ani. Face parte din lotul echipei de volei masculin „Arcada“ din Galaţi, care în urmă cu câteva zile a devenit noua campioană a României, dar este şi component al lotului de juniori, după ce anul trecut şi-a trecut în cont medalia de vicecampion naţional la volei alături de colegii săi.

Adrian alături de colegii săi în timpul unui meci de volei FOTO arhiva personală

Adrian ne dezvăluie că a ajuns să facă volei după ce a testat mai multe sporturi, la sugestia părinţilor, pentru a vedea ce i se potriveşte. Şansa lui a fost înfiinţarea echipei de juniori „Arcada“, care i-a oferit oportunitatea de a dovedi ce poate. De la un băiat înalt cu perspective limitate de a se mişca prea mult pe teren, a ajuns acum unul dintre jucătorii de bază ai echipei de juniori şi este folosit constant de antrenor şi în echipa de seniori. După un meci stresant sau cele două ore zilnice de antrenament, se relaxează tot cântând la chitară.

„Vecina mea mă iubeşte, mai ales când încep să cânt după ora 11.00 noaptea. Chitara e ca un refugiu pentru mine“, ne mărturiseşte sportivul cu valenţe de artist. Cu ajutorul chitarei, Adrian reuşeşte să treacă peste dificultăţile cu care se confruntă în timpul zilei. Instrumentul muzical îl aduce într-o stare aproape eurforică, în care nu mai poate dormi şi crede că toţi tinerii de vârsta lui ar trebui să îşi caute pasiunea, iar odată descoperită, să nu renunţe la ea pentru nimic în lume.

Vrea să trimită infractorii după gratii

Dacă ar fi să schimbe ceva în sistemul de învăţământ, acel lucru ar fi volumul prea mare de informaţii pe care tinerii le primesc la şcoală, acestea fiind în opinia lui în bună măsură nefolositoare pentru cei mai mulţi elevi. Nu vede rostul unor cunoştinţe învăţate mecanic, pe care elevii le vor uita aproape imediat după ce vor obţine nota la clasă.

„Am auzit chiar că vor să mai introducă noi informaţii la diverse materii. Nu cred că e normal să se facă astfel de teste pe noi. Să vină şi cei care au astfel de propuneri şi să stea cu mine opt ore în bancă, să vadă cum este şi apoi mai discutăm“, ţine Adrian să scoată în evidenţă unul dintre punctele nevralgice ale învăţământului românesc.

Pe viitor, îşi doreşte să urmeze Facultatea de Drept şi să devină procuror, dar cochetează şi cu ideea de a activa ca funcţionar la Uniunea Europeană. „M-aş simţi mai bine să trimit în judecată persoanele care comit infracţiuni, decât dacă le-aş judeca şi condamna, cel puţin aşa gândesc acum. Când mă mai uit la ştiri, şi eu mă mai sperii de ce văd şi aud că se întâmplă prin ţară“, ne mărturiseşte tânărul artist. Crede că ţara are nevoie acum mai mult decât oricând de respectarea legii, astfel încât cetăţenii să se simtă protejaţi şi în siguranţă, şi pe viitor ar vrea să fie parte a sistemului judiciar care să pună în practică legislaţia penală.

Ce ar alege: muzică, volei sau justiţie?

Îl îngrijorează schimbările frecvente de legislaţie care au loc în prezent şi spune că acesta este unul dintre motivele pentru care ar putea înclina balanţa pe viitor în favoarea unei plecări în străinătate. Până atunci, a aplicat pentru un an cu bursă la un liceu din Statele Unite, deoarece vrea să afle cum este să înveţi şi să trăieşti în străinătate. Chiar dacă profesia de procuror la care aspiră este destul de bănoasă, ne spune cu mâna pe inimă că, dacă va avea posibilitatea să devină instrumentist şi să facă o carieră şi în volei, va merge pe cele două opţiuni pentru că întotdeauna i-a plăcut să îşi facă alegerile cu sufletul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: