Şi-a lovit mama cu pumnii şi picioarele în stomac şi zona feţei, smulgându-i şi un cercel de la ureche

Şi-a lovit mama cu
pumnii şi picioarele în stomac şi zona feţei, smulgându-i şi un cercel de la
ureche

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat din Tecuci şi-a bătut cu bestialitate mama şi pe concubinul acesteia, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru aplanarea conflictului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Weekend teribil pentru o familie din Tecuci. Fiul, în vârstă de 28 ani, aflat sub influenţa licorilor bahice, şi-a lovit mama cu pumnii şi picioarele în zona toracică şi a feţei, iar la final i-a smuls un cercel de la urechea stângă.

”În urma unui apel la 112, dispeceratul Poliţiei municipiului Tecuci a direcţionat un echipaj de jandarmerie la domiciliul familiei. La faţa locului, oamenii legii au aplanat conflictul, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că, într-un acces de furie şi pe fondul unor dispute mai vechi, fiul şi-a lovit mama, în repetate rânduri, iar în momentul în care concubinul acesteia a încercat să intervină a fost lovit cu o scrumieră de sticlă, în zona feţei”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Femeia, în vârstă de 48 ani, le-a spus jandarmilor că fiul său devine violent ori de câte ori consumă alcool şi nu se poate înţelege nimeni cu el când se află în această stare. Pentru că victima avea urme vizibile de agresiune, jandarmii au solicitat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tecuci pentru ca aceasta să primească îngrijiri medicale de specialitate. 

Pe numele tânărului violent a fost deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, cercetările fiind continuate de către Poliţia municipiului Tecuci.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: