Şefii de la SC Plase Pescăreşti, în boxa acuzaţilor pentru fraudarea deciziilor AGA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi dintre angajaţii societăţii au fost concediaţi
Mulţi dintre angajaţii societăţii au fost concediaţi

Preşedintele Consiliului de Administraţie şi alţi trei angajaţi sunt trimişi în judecată deoarece au invalidat 2 milioane de voturi în AGA. La Parchet şi DIICOT se află în curs de instrumentare circa 30 de dosare penale care vizează plângerile acţionarilor şi ale salariaţilor celui mai mare producător de plase pescăreşti şi sfoară din România.

După luni de zile presărate cu scandaluri, reclamaţii la Poliţie şi blocarea accesului unor acţionari în sediul SC Plase Pescăreşti, Parchetul a finalizat primul dosar dintr-o lungă serie care se află în curs de cercetare.

La sfârşitul acestei săptămâni, au fost trimişi în judecată preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al celui mai mare producător de plase pescăreşti şi sfoară din România, precum şi alţi trei angajaţi.

Alexandru Arnăutu (director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie), Ana Sârbu (consilier juridic), Victoriţa Arnăutu (tehnician) şi Vlad Vasile (şef de serviciu) au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

A fost finalizat rechizitoriul în cazul persoanelor învinuite în dosarul care priveşte societatea Plase Pescăreşti", ne-a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, procurorul Ionel Gâlcă.

Am încercat să discutăm cu preşedintele CA din cadrul societăţii Plase Pescăreşti pe marginea acuzaţiilor care i se aduc, dar acesta nu a putut fi contactat.

Le cer daune de 10 milioane de euro"

Cele patru persoane amintite anterior sunt acuzate că, în şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 29.05.2009, au invalidat, fără temei, nu mai puţin de 2.004.337 voturi, care aparţin angajaţilor constituiţi în Asociaţia Salariaţilor de la SC Plase Pescăreşti.

Aşa se face că, dacă Asociaţia Salariaţilor deţinea 50,34% din acţiunile de la Plase Pescăreşti la data de 28.05.2009, două luni mai târziu, angajaţii mai aveau doar 19,44%.

Procurorii îi acuză pe cei patru că i-au împiedicat pe acţionari să-şi exercite dreptul de vot în CA, şi că, ulterior, le-au interzis să ia parte la deciziile care vizau patrimoniul societăţii.

Principalul martor al Parchetului este Petrică Munteanu, acţionar şi reprezentant al Asociaţiei Salariaţilor, care le va cere daune record persoanelor vinovate de situaţia în care a ajuns Plase Pescăreşti.

Le voi cere daune de 10 milioane de euro pentru ce au furat din societate. Au tăiat utilajele şi le-au vândut la fier vechi. Au concediat cea mai mare parte a angajaţilor. Din 120 de persoane au mai rămas 30. Dosarul care va fi trimis acum în instanţă este doar primul din alte 30 de dosare", ne-a declarat Petrică Munteanu.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite