Şcoala dăunează grav sănătăţii! Copiii duc în spate peste cinci kilograme de caiete şi cărţi zi de zi la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilnic, copii din clasele de gimnaziu sunt nevoiţi să care la scoală zeci de manuale şi caiete. Profesorii spun că aşa le cere programa şcolară şi că pentru calitatea predării sunt necesare şi manualele auxiliare.

În ultimii ani, copiii de la gimnaziu s-au transformat în adevăraţi “catâri”! Zi de zi, ei sunt nevoiţi să care la şcoală şi înapoi acasă rucsacurile pline cu material didactic care cântăreşte multe kilograme .

Am luat şi noi un cântar şi ieri am pornit în periplu pe la câteva şcoli din oraş pentru a vedea câte kilograme au cărat în spate copiii.

Primul popas l-am făcut la Şcoala Gimnazială nr. 9 “Calistrat Hogaş”. Am intrat la o clasă de-a treia. L-am urcat pe Iustin pe cântar, fără rucsac şi avea 36,3 kg. Cu rucsacul în spate, cântarul ne-a indicat aproape 41 de kg, deci materialul lui didactic dintr-o zi obişnuită cântăreşte peste patru kilograme.

“Miercurea avem cele mai multe ore. Atunci cred că rucsacul meu are peste şase kilograme”, spune elevul.

La clasa a şaptea, am găsit-o pe Mădălina, care ne-a arătat şi ea “bagajul” din acea zi. L-am cântărit din ochi şi părea destul de consistent. L-am pus pe cântar şi avea aproape cinci kilograme.

“Mă doare spatele câteodată din cauza sacului, dar nu suficient de tare cât să merg la doctor”, spune Mădălina.

Profesorii se apără şi spun că nu le cer copiilor manuale şi caiete multe, fără rost, ci pentru că aşa cere programa şcolară.

“Trebuie să lucrăm cu manualele şcolare, dar şi cu cele alternative. În plus sunt caiete pe care elevii nu trebuie să le prezinte profesorilor decât periodic – este vorba despre cel de teme.  Ca să nu mai vorbim de faptul că nimeni nu-i absurd să sancţioneze un elev care nu are un manual la el”, spune directorul Şcolii 9, Elena Seciu.

Următorul nostru test a fost la Şcoala 7 “Constantin Brâncoveanu” din Galaţi.

Am mers la o clasa a cincea şi am găsit-o pe Roxana. Rucsacul ei avea patru kilograme, dar ne spune că sunt şi zile în care greutatea acestuia poate creşte cu până la două kilograme.

Recordul l-am găsit practic acolo unde ne aşteptam mai puţin: la o clasă de after-school. Nu mai puţin de şapte kilograme câtărea rucsacul Dianei, o fetiţă în greutate de 41 de kilograme !  Din fericire, la acest sistem de învăţământ, multe dintre manuale si caiete rămân peste noapte în dulapurile şcolii.

S.O.S-ul medicilor

“Nu-i normal ! Profesorii şi învăţătorii ar trebui să aibă milă de copii. Din punctul meu de vedere, un rucsac nu trebuie să cântărească mai mult de trei kilograme”, afirmă dr Mădălina Verenca medic primar pediatru, specialist în recuperare.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite