Şantierul naval din Galaţi sprijină financiar spitalele gălăţene în lupta cu epidemia de COVID-19

Şantierul naval din Galaţi sprijină financiar spitalele gălăţene în lupta cu epidemia de COVID-19

Şantierul Naval Galaţi, vedere parţială FOTO Damen Group

De asemenea, conducerea şantierului naval (pe a cărui platformă muncesc, incluzând companiile integrate, circa 5.000 de oameni) a anunţat că a introdus măsuri sporite de prevenire a răspândirii epidemiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şantierul Naval Damen Galaţi a anunţat miercuri, 25 martie, că a decis să acorde sprijin spitalelor locale - mai exact Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei şi Spitalului Clinic de Boli Infectioase Sf. Cuvioasa Parascheva - prin intermediul unei sponsorizări ȋn valoare de 50.000 de euro. Banii sunt acordaţi prin intermediul Fundaţiei Comunitară Galaţi, contribuind astfel la fondul „Galaţi ȋn siguranţă (Galaţi – marked safe)”. 

Această sumă va fi folosită exclusiv pentru achiziţia de echipamente şi materiale sanitare necesare spitalelor menţionate. Trebui spus că amintita fundaţie are caracter public, fiind constituită la iniţiativa municipalităţii gălăţene.

„De mai bine de doi ani, Şantierul Naval Damen Galaţi şi-a extins strategia cu privire la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale, investind mai ales ȋn sectorul medical. Cu atât mai mult astăzi, când ȋntreaga lume se confruntă cu un inamic invizibil, virusul COVID-19, compania noastră ȋşi adună toate resursele pentru a lupta ȋmpotriva pandemiei”, a precizat Damen.

Ȋn cadrul aceleiaşi acţiuni de ajutorare a autorităţilor locale, şantierul naval gălăţean a sponsorizat suplimentar şi SMURD Galaţi cu 15.000 EUR, sumă care va fi folosită pentru echipamente şi materiale specifice destinate UPU şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Eremia Grigorescu.

„Avem ȋncredere că toate eforturile noastre vor contribui la limitarea răspândirii infecţiei şi vor ajuta operatorii din sistemul medical şi de urgenţă, greu ȋncercaţi ȋn aceste zile, să ȋşi desfăşoare activitatea ȋn condiţii de siguranţă. Acţiunile de sponsorizare de mai sus vin pe fondul preocupării prioritare şi constante a companiei pentru sănătatea şi siguranţa propriilor agajaţi. Ȋn acest sens, am dispus o serie de măsuri menite să limiteze răspândirea virusului şi să reducă impactul efectelor acestuia asupra portofoliului de comenzi”, a precizat conducerea Damen Galaţi. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: