Începe „Târgul de Iarnă” la Galaţi. Programul complet al evenimentelor care se desfăşoară timp de 10 zile

Începe „Târgul de Iarnă” la Galaţi. Programul complet al evenimentelor care se desfăşoară timp de 10 zile

Grădina Publică din Galaţi FOTO Florin Matei

Evenimentul este finanţat de Primăria municipiului Galaţi, organizarea fiind atribuită printr-o licitaţie publică. Toate concertele şi activităţile se vor desfăşura în Grădina Publică din Galaţi, zilnic, în intervalul 13-22 decembrie 2019, între orele 11,00-23,00.

Primăria municipiului Galaţi a dat publicăţii programul complet al manifestărilor care se vor desfăşura în urbe, sub genericul „Târgul de Iarnă”, în perioada 13-22 decembrie 2019, adică nu mai puţin de 10 zile.

Trebuie spus că sunt programate o mulţime de evenimente şi de surprize pentru public (mai ales pentru cei mici) şi că totul se va întâmpla zilnic, între orele 11,00 şi 23,00.

Aşa cum îi spune numele, evenimentele se vor desfăşura aferent un adevărat târg cu produse (alimentare şi nealimentare) specifice perioadei, ce îşi propune să concureze târgurile de Crăciun deja celebre din România. Amintitul târg va fi deschis pe toată perioada 13-22 decembrie.

Ceremonia de deschidere va avea loc joi, 13 decembrie, de la ora 19,00, prilej cu care va avea loc şi un concert susţinut de artiştii Mădălina Manolache şi Teodora Bârsan.

Pe 14 şi 15 decembrie, între 11,00 şi 23,00 publicul va putea participa la târg, iar din 16 decembrie intră în acţiune celebrul Moş Crăciun. În fiecare zi, până pe 22 decembrie, inclusiv, între orele 15,00 şi 17,00 se va desfăşura la târg „Atelierul lui Moş Crăciun”, un program pe parcursul căruia copii vor avea ocazia să-i scrie Moşului, iar el va avea grijă să-i recompenseze.

De altfel, pe 19, 20, 21 şi 22 decembrie, după Atelier (între 17,00 şi 19,00) Moşul cel bun va dărui o mulţime de lucruri minunate copiilor cuminţi. Apoi, seară de seară, vor fi acolo concerte la care sunt invitaţi o serie de artişti locali, dar foarte talentaţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările