În ciuda recentelor modificări legislative apărute pe piaţa gazelor naturale, costurile pentru consumatorii industriali cresc semnificativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Confederaţiei Patronale din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM) sunt îngrijoraţi cu privire la impactul negativ produs de recentele modificări legislative asupra pieţei gazului pentru consumatorii industriali.

“Suntem extrem de preocupaţi pentru că observăm că avertismentele noastre s-au dovedit corecte, deşi au fost ignorate de autorităţi”, a declarat Mihai Ivaşcu, Secretar General al CONPIROM. “În momentul în care Ordonanţa de Urgenţă 13/2014 a fost iniţiată, am arătat că, în loc să ajute piaţa, aceasta va duce la un blocaj complet”, a adăugat Ivaşcu.

“Ne confruntăm în continuare cu o creştere dramatică a preţului, impusă de o piaţă pe care există doar două surse de alimentare cu gaze naturale”, declară Mihai Ivaşcu. “Iar acest lucru se întâmplă primăvara, când importurile de gaz scad către zero. Nu putem decât să ne imaginăm care va fi situaţia în timpul iernii.”

CONPIROM a notificat autorităţile cu privire la lipsa unui mecanism al pieţei libere încă de anul trecut. Membrii Confederaţiei au explicat că actuala piaţă de gaze din România nu oferă nicio alternativă de aprovizionare şi, de aceea, consumatorii depind de doi producători care îşi pot impune propriile preţuri.

Astfel, o “liberalizare” accelerată a pieţei gazelor pentru consumatorii industriali ar produce creşteri abrupte ale preţului, iar companiile nu pot suporta asemenea variaţii bruşte, într-o perioadă scurtă de timp.

“Una dintre soluţiile la această situaţie ar fi să adoptăm o perioadă de tranziţie pentru piaţa gazului, pentru consumatorii industriali, până când vor fi stabilite condiţiile unei pieţe libere”, a adăugat reprezentantul CONPIROM. “Consumatorii industriali nu sunt împotriva liberalizării pieţei, dar solicită ca mecanismele relevante pentru o piaţă liberă să existe şi să fie funcţionale”, a adăugat acesta.

“Stabilirea unei pieţe eficiente necesită timp pentru crearea de alternative sustenabile şi eficiente pentru furnizare, precum şi instrumentele care să permită funcţionarea unor principii eficiente de tipul cerere - ofertă pentru guvernarea pieţei”, a concluzionat Mihai Ivaşcu.

În cazul în care va continua procesul de liberalizare a pieţei de gaze în actuala formă, pentru consumatorii industriali, acesta poate avea un impact negativ semnificativ asupra economiei României. Cele mai recente informaţii arată că s-ar putea pierde peste 6,3 miliarde de euro contribuţii la Produsul Intern Brut şi peste 525.000 de locuri de muncă, pe termen scurt şi mediu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite