14 oameni au fost împuşcaţi în plină stradă la Galaţi, în ultimii patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arma este folosită din ce în ce mai des în conflictele între civili
Arma este folosită din ce în ce mai des în conflictele între civili

În România, deţinerea unei arme de foc a devenit o simplă formalitate. Urmarea este simplă: numărul de incidente armate a explodat în ultimii ani. La Galaţi, din 2008 încoace au fost nu mai puţin de 14 persoane împuşcate în răfuieli dintre civili.

Iată incidentele armate petrecute la Galaţi în ultimii patru ani, în ordine cronologică.

FEBRUARIE 2008

Un tânăr de 23 de ani este împuşcat în abdomen în faţa unui magazin de echipament sportiv din Galaţi. Topul a pornit de la o altercaţie la care protagoniştii nici nyu mai ştiu cum au ajuns. Împuşcatul, Alexandru Necula, a supravieţuit, iar agresorul Alexandru Ioan, de 20 de ani, s-a ales cu dosar penal. A fost condamnat cu suspendare.

MARTIE 2009

Un bărbat de 24 de ani, a ajuns duminica la spital dupa ce a fost împuscat piept cu o armă cu aer comprimat, pe o strada foarte circulată din Galaţi. Victima este vânzator de fier vechi, iar în timp ce încerca să-şi vânda marfa, câţiva indivizi au coborât dintr-o maşină şi l-au luat la bătaie. La un moment dat, unul dintre atacatori a scos un pistol şi a tras câteva gloanţe, însă doar unul şi-a atins ţinta. Victima a supravieţuit, dar agresorii nu au putut fi identificaţi.

CITEŞTE ŞI

Dezvăluiri din Mica Sicilie. Galaţiul - capitala asasinatelor din lumea interlopă FOTO

APRILIE 2009

Doi bărbaţi, tată şi fiu, au fost împuşcaţi de o bandă de cartier în Micro18, la marginea oraşului Galaţi. Potrivit martorilor, cei doi schimbau o roata la maşină când un grup de 8-10 persoane, înarmate cu pistoale, bâte şi cuţite, a năvălit asupra lor. Toata acţiunea a durat câteva minute, după care atacatorii au fugit, iar bărbaţii au fost lăsaţi sa zacă în bălţi de sânge, pe strada. Conflictul era legat de o reţea de prostituţie. Victimele au scăpat cu viaţă, iar agresorii au fost condamnaţi la pedespe cu închisoarea.

IULIE 2009

Un tânăr de 19 ani din comuna Gohor a fost împuşcat în cot, în urma unei altercaţii apărute la un meci de fotbal.

AUGUST 2010

Doi bărbaţi au fost răniţi la Galaţi, după ce un tânăr a început să tragă, la întâmplare, cu un pistol cu aer comprimat. Tânarul se afla într-o maşina oprită la stop şi a tras patru-cinci focuri pe geamul maşinii. Deoarece printre răniţi se afla şi patronul unui magazin de arme, s-a suspectat că ar fi vorba de un atac de tip mafiot, însă ulterior s-a demonstrat că a fost doar o coincidenţă şi că atacatorul a tras la întâmplare, pentru a se distra.

UPDATE:Răfuială de tip mafiot în plin centrul Galaţiului VIDEO

IUNIE 2011

Trei indivizi care pescuiau ilegal în balta Lozova au fost împuşcaţi de administratorul bălţii cu un pistol cu gloanţe cauciuc. Unul dintre hoţi a fost urmărit şi pe uliţele satului, care au răsunat de focuri de armă.

IULIE 2011

O femeie din Galaţi a fost împuşcată pe strada, în zona Palatuluid e Justiţie, cu un pistol cu gaze. Agresorul a tras dintr-o maşină asupra femeii, rănind-o la un picior. El nu a putut să-şi explice gestul, argumentând că arma s-a descărcat accidental.

DECEMBRIE 2011

Un tânăr surdo-mut a fost împuşcat pe strada Garofiţei. Se bănuieşte că băiatul de 19 de ani ar fi fost prins la furat la unele dintre numeroase firme din zonă, însă misterul nu a putut fi dezlegat.

IANUARIE 2012

Din nou incident la balta Lozova. Un bărbat a fost împuşcat în cap de proprietarul bălţii. El a supravieţuit deoarece glonţul l-a lovit în zona feţei, nu a creierului.

Ieşenii, campioni la împuşcături în club. Luna şi scandalul cu arme de foc

FEBRUARIE 2012

Un gălăţean în vârstă de 34 de ani, a ajuns la spital în toiul nopţii după ce a fost împuşcat în piept cu un pistol cu bile de cauciuc. Victima nu a vrut să coopereze cu poliţiştii la identificarea agresorului.Se bănuieşte că este vorba despre o reglare de conturi.

TRAGE LUMEA, TRAGE!

În intervalul de tip menţionat, la Galaţi au avut loc 21 de altercaţii  care au presupus focuri de armă între civili. În 10 dintre ele (pe care le-am prezentat mai înainte) s-au înregistrat victime.

În acelaşi interval, forţele de ordine (Poliţie, jandarmerie, poliţie de frontoieră, firme de pază) au făcut uz de armă de peste 140 de ori. 18 persoane au fost rănite, iar trei au decedat.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite