120 de dascăli din Galaţi, printre care se numără şi directori de şcoli, se şcolesc în Management şi Comunicare

120 de dascăli din Galaţi, printre care se numără şi directori
de şcoli, se şcolesc în Management şi Comunicare

Cursurile vor avea loc la Şcoala nr. 17 din Galaţi Foto: arhivă Adevărul

Profesorii vor participa la un curs cu două module- Management organizaţional şi Comunicare şi leadership – care va începe pe 5 iulie.

În timp ce elevii urmează să intre în vacanţa de vară, cadrele didactice din Galaţi se pregătesc de pregătire profesională.

Este vorba despre un curs cu două module – Management organizaţional şi Comunicare şi leadership – care va începe pe 5 iulie.

120 de cadre didactice vor participa la acest curs, împărţite în patru grupe. Cursurile vor fi susţinute de doi formatori de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, au 15 credite (60 de ore) şi vizează directorii de şcoli, liderii de sindicat şi profesori.

„Toţi cei care se gândesc la performanţă în carieră trebuie să ia în calcul aceste cursuri. Mai ales că sunt gratuite, costurile fiind suportate din bugetul SIP Galaţi. Profesorii trebuie să ştie că multe cursuri, absolut necesare pentru întrunirea numărului de credite obligatorii, sunt contra cost”, a declarat preşedintele Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din Galaţi, profesor Lidia Antoniu.

Cursurile sunt acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi se vor derula la Şcoala 17 din Galaţi.

La jumătatea lunii august va mai fi organizat un curs asemănător, la care sunt aşteptaţi alţi 120 de salariaţi din învăţământ, iar în luna octombrie este aşteptată o a treia serie de cursanţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările