Zilele Focşaniului, marcate între 1 şi 6 iulie. Ansamblul "Ţara Vrancei", Ateneul Popular şi Teatrul Municipal au pregătit mai multe evenimente artistice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zilele Municipiului Focşani debutează pe 1 iulie FOTO: Ştefan Borcea
Zilele Municipiului Focşani debutează pe 1 iulie FOTO: Ştefan Borcea

Manifestările vor începe joi seara, 1 iulie, cu un moment evoator la biserică şi se vor finaliza marţi, 6 iulie cu un spectacol în Grădina Publică.

Primăria Municipiului Focşani a definitivat programul pentru sărbătoarea oraşului, care anul acesta va fi marcat cu ajutorul instituţiilor culturale din subordine.

Din cauza divergenţelor din Consiliul Local pe marginea bugetului local, cheltuielile legate de organizare nu au mai fost trecute prin forul legislativ, aşa cum se întâmpla până acum.

De altfel, în afişul creat pentru eveniment, Consiliul Local nu figurează ca organizator, acest rol fiind asumat de Primăria Focşani şi primarul Cristi Misăilă, după cum se arată în promovarea făcută pe Facebook.

zilele orasului focsani program

Prin urmare se presupune că cheltuielile cu activităţile gândite pentru marcarea zilelor oraşului să provină din bugetele instituţiilor de cultură, deşi primarul susţine că la acest moment bugetul este suspendat prin decizie judecătorească.

În mod inexplicabil, din programul manifestărilor lipseşte lansarea albumului publicistului Sorin Tudose, dedicat chiar oraşului Focşani, eveniment care va avea loc în data de 3 iulie, de la ora 12.00, la Colegiul Naţional „Unirea” Focşani.

Manifestările au fost gândite a se desfăşura pe parcursul a mai multe zile, conform următorului program:

Joi, 1 iulie – ora 19.30
Moment artistic evocator ”Ştefan Cel Mare şi Sfânt”
Locul desfăşurării: Biserica cu hramul ”Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Cartier Sud

Vineri, 2 iulie – ora 17.30
Moment de cinstire a Domnitorului ”Ştefan Cel Mare şi Sfânt”
Locul desfăşurării: Bustul domnitorului ”Ştefan Cel Mare şi Sfânt”, B-dul Gării

Vineri, 2 iulie – ora 17.30
Recital susţinut de Corul ”Pastorala”
Locul desfăşurării: Foişor Grădina Publică

Sâmbătă, 3 iulie – ora 19.00
Recital muzică clasică : Trio Musica Viva
Expoziţie foto : ”Focşaniul Vechi şi Nou”
Locul desfăşurării: Foişor Grădina Publică

Duminică, 4 iulie – ora 17.00
Vernisaj Expoziţie ”Solo Show” - Liviu Nedelcu
Locul desfăşurării: Galeria ”Trepte de Istorie ” – Piaţa Unirii

Duminică, 4 iulie – ora 19.00

Concert susţinut de Ansamblul Folcloric ”Ţara Vrancei”

Locul desfăşurării: Piaţeta Balada

Marţi, 6 iulie – ora 19.00
Moment artistic susţinut de:
Ansamblul Folcloric ”Ţara Vrancei”
Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”
Corul ”Pastorala”
Johann Eduard Groza –pianină, bursier ”Maior Gh. Pastia”
Eusebiu Munteanu – chitară, bursier ”Maior Gh. Pastia”
Corul de copii ”Pastia”
Locul desfăşurării: Foişor Grădina Publică.

"Îi invităm pe toţi cetăţenii să participe cu mic cu mare la sărbătoarea oraşului nostru şi împreună să urăm Focşaniului – La Mulţi Ani!", anunţă organizatorii.

zilele orasului focsani program
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite