Vrâncenii îşi pot plăti taxele la fisc şi cu cardul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Taxele la stat pot fi plătite şi cu cardul
Taxele la stat pot fi plătite şi cu cardul

Din  această  săptămână, la Administraţia Finanţelor Publice Vrancea persoanele  fizice îşi pot plăti obligaţiile  fiscale  cu  ajutorul cardului bancar la ghişeu.

Contribuabilii din Vrancea, dar şi din alte nouă judeţe din ţară, pot plăti cu cardul obligaţiile către Administraţia Finanţelor Publice.

ANAF a instalat în judeţele Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea nu mai puţin de 101 POS-uri, în 53 de sedii ANAF (direcţii regionale, administraţii fiscale judeţene şi servicii fiscale orăşeneşti cu unităţi de trezorerie).

"Garanti Bank, banca desemnată câştigătoare de către Direcţia Generală Regională   a  Finanţelor  Publice  Timişoara  în  urma  licitaţiei pentru achiziţia  de servicii bancare, a instalat 49 de POS-uri în 25 de sedii ale ANAF din judeţele: Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş.

Banca Transilvania, desemnată câştigătoare de către Direcţia Generală Regională  a  Finanţelor Publice Galaţi în urma licitaţiei pentru achiziţia de  servicii bancare, a instalat 52 de POS-uri în 28 de sedii din judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea", se arată într-un comunicat al ANAF.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite