Vrâncenii, aşteptaţi să doneze cărţi pentru copiii din satele uitate. "O carte pusă la timp în mânuţele unui copil îi poate schimba în bine cursul vieţii"

Vrâncenii, aşteptaţi să doneze cărţi pentru copiii din satele uitate.

Proiectul a fost bine primit de copiii de la sate

Cei are vor să dăruiască volume pentru copii o pot face până pe data de 22 septembrie, la Librăria Alexandria sau Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestaşii voluntari ai proiectului cultural "c@rte in sate", derulat de Asociaţia “Eu, tu şi ei” Focşani, vor să-i bucure pe copiii din satele străbătute de “Caravana de lectură pentru copiii din sate” cu cărţi de poveşti, dicţionare şi enciclopedii.

Astfel, până pe 22 septembrie, "Valiza lui Cărţilă" se va afla în faţa Librăriei Alexandria în fiecare seară, de la ora 18.00 la 20.00, dar şi sâmbătă şi duminică, de la orele 10.30 la 12.30, iar persoanele care vor să doneze cărţi pentru copii sunt aşteptaţi să dăruiască. Cei care răspund de proiect vin cu rugămintea să nu fie aduse cărţi vechi, ci noi sau eventual bine păstrate, pentru a putea fi date mai departe copiilor spre a fi citite.

“Am întâlnit vara aceasta prin sate copii care nu au acasă nicio carte de poveşti. Copii care visează să aibă prima lor carte frumos colorată, pe care să o poată lua acasă şi să o răsfoiască, în linişte, înainte de culcare. Educaţia te ajută să ieşi la lumină, să visezi şi să plănuieşti un viitor mai bun, iar o carte pusă la timp în mânuţele unui copil îi poate schimba în bine cursul vieţii. Iar noi asta facem de două veri, mergem cu povestaşii prin sate cu valiza plină cu cărţi pentru a citi împreună cu copiii, pentru a le oferi cărţi de poveşti. În satele mai îndepărtate deschidem mini-biblioteci în case cu mulţi copii, în biserici, magazine. Şi oferim bucurie. Bucuria lecturii!”, spune Silvia Vrînceanu Nichita, coordonatoarea proiectului.

Cărţile pentru copii pot fi lăsate şi la Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea, secţia pentru Copii şi Tineret de pe strada Nicolae Titlulescu nr. 12, sau la Secţia de împrumut de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, începând de luni, 15 septembrie 2019, sau la Alexandria Librării Focşani, cu menţiunea "Pentru copiii din sate".

De asemenea, o căsuţă de poveste pentru cărţi, realizată de voluntari, vă aşteaptă la intrarea în librărie să o umpleţi cu cărţi de poveşti.

“Pentru cei interesaţi avem o listă de cărţi pentru copii pe care dorim să le cumpărăm şi pentru care acceptăm donaţii în contul Asociaţiei Eu, tu şi ei, RO47BACX0000001675389000, deschis la Unicredit Bank, sucursala Focsani. Detalii puteţi obţine la numărul de telefon 0744217031”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: