Tot la sfârşitul săptămânii trecute a fost publicată o nouă hartă a sărăciei în ţara noastră. „Desenul” nu aduce nici o schimbare: Vrancea ocupă, în continuare, locul din coadă, numărându-se printre cele mai amărâte judeţe.

Dacă pentru susţinătorii baronului noua funcţie politică obţinută este un motiv de mândrie patriotică locală, pentru majoritatea covârşitoare a vrâncenilor harta sărăciei este prilej de amărăciune. În sport, bunăoară, cel ce ajunge pe primul loc are în spate performanţe. În privinţa hărţii sărăciei, M.O. nu are cu ce se mândri. Dimpotrivă. El nu-i poate propulsa pe vrânceni pe un loc fruntaş, ca nivel de trai decent, nici dacă mai stă vreo 30 de ani la conducerea Consiliului Judeţean.

Şi asta  pentru că Vrancea economică pe harta economică a României este invizibilă! Ca să poţi distinge ceva, ai nevoie de o lupă groasă. În termeni meteorologici, în Vrancea este cod roşu de înapoiere, de subdezvoltare severă, de sărăcie cronică.

Dar Vrancea economică nu a fost aşa invizibilă dintotdeauna. A avut industrie de vârf: mecanică fină, metalurgie, prelucrarea maselor plastice, industrie forestieră, chimică, întreprinderi de transporturi şi de construcţii extrem de puternice. La ISEH ajunseseră să muncească, în acelaşi timp, trei generaţii din aceeaşi familie: bunic, fiu, nepot. Chimica Mărăşeşti a rezistat celor două războaie mondiale şi ajunsese la a cincea şi a şasea generaţie, dar a falimentat sub administrarea PDSR. Cu privire la Chimica vreau să adaug ceva: am fost de faţă la vizita primului ministru din mandatul 1992-1996, Nicolae Văcăroiu, care a dat de înţeles că va ajuta întreprinderea să treacă peste greutăţile momentului. Însă în scurt timp fabrica a ajuns la fier vechi, iar 2 200 de salariaţi au rămas pe drumuri.

Aceeaşi soartă au avut-o şi alţi 200 de muncitori de la Cooperativa Meşteşugărească „Victoria” din localitate, care primea comenzi de ambalaje de la Chimica. Prosperitatea oraşului depindea de aceşti oameni. Oraşul-erou Mărăşeşti e astăzi mort de-a binele!

În vremurile bune pentru Vrancea (prin deceniile şapte, opt şi nouă ale secolului trecut), judeţul nostru se situa pe la mijlocul clasamentului pe ţară la majoritatea indicatorilor dezvoltării economico-sociale. Avea şi economie, şi resurse de materii prime, şi oameni calificaţi pentru multe meserii. Acest lucru se reflecta în cele peste 101.000 locuri de muncă, în nivelul de trai al populaţiei. În timpul când industriile mai sus amintite au dispărut de pe harta judeţului, fiind pur şi simplu vândute - şi nu privatizate, cum în mod mincinos se afirmă  -, preşedinţii de consiliu judeţean, vicepreşedinţii şi majoritatea la vot au avut-o oamenii FSN şi urmaşilor lui. Fără venituri la buget, a avut de suferit şi infrastructura judeţului.

Actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea este în funcţie de peste 15 ani. S-a opus, el, privatizărilor frauduloase? Mai ţine minte cum a luat fiinţă Seven Stars, unde a fost şi el, pe acolo, un fel de directoraş?

Tot ce a însemnat industrie în Vrancea a fost vândută până în anul 2003. Aceeaşi soartă a avut-o şi unităţile industriale agricole. Acestea au fost puse pe butuci de Victor Ciorbea pentru că erau de sorginte comunistă. Vă mai aduceţi aminte cum s-a făcut „privatizarea” celor 7  IAS din Vrancea? Ciocoii noi cu bady-guarzi au râvnit nu numai le fermele viticole şi zootehnice, la clădiri şi la  butoaiele de stejar din cramele boiereşti, ci şi la mobila-stil din fostele conace aflate în mijlocul podgoriilor! Doar că boierii de viţă veche aveau nobleţea în sânge, pe când noii Dinu Păturică şi Tănase Scatiu din fruntea judeţelor sărăcite au aroganţa parvenitului.

Ei formează tagma politicienilor veroşi, a indivizilor grosolani, agramaţi şi încrezuţi care ne ofensează zi de zi. E vremea lor; a bădăranilor fălcoşi şi nesăţioşi, dar groşi la pungă. Au vile, automobile de lux şi se desfată la Hotel Mariott, de cinci stele, când ajung în Capitală, pentru că, nu-i aşa?, le dă mâna din salariul de bugetar! 
Vrancea economică a dispărut încet, încet de pe harta economică a ţării, în timp ce politrucii „democraţi” de astăzi au tot prosperat. Se duc o singură zi din lună la şedinţele de consiliu local şi încasează jumătate din salariul minim pe economie. Nu mai vorbesc de faptul că-şi aranjează contractele de achiziţii din bani publici, pentru ei, pentru rudele lor, pentru prieteni şi metrese. Pe care le plimbă peste mări şi ţări pe bani publici. Este posibil aşa ceva? Într-o societate normală – nu!

Baroni locali vorbesc în lozinci despre soarta cetăţenilor. Pe cel din Vrancea îl ştiţi. Lozinca lui preferată este că „îi pune pe vrânceni pe primul loc”. O vorbă goală, fără acoperire. O altă vorbă goală: Vrancea- provincie europeană. Aşa trebuie să arate o provincie europeană? Cu oameni care se trezesc dimineaţă şi nu au unde pleca la muncă? Cu localităţi fără infrastructură? L-aţi văzut pe baron la înzăpezirile din iarna trecută. S-a dat în spectacol pe la televiziunile care au alergat după rating. Cerea ajutorul guvernului şi arăta cu degetul către prefect! Că asta ştie el să facă: să stea cu mâna întinsă la guvern. Că Vrancea este un judeţ mic, fără resurse.

Dar Vrancea a avut şi industrii şi resurse. Nu l-a interesat cum au dispărut industriile şi resursele? Recent, un fost lider sindical mi-a dat o informaţie uluitoare: Laminorul din Focşani s-a vândut pentru 7 milioane de dolari. Atât ar valora 28 de hectare de construcţii plus utilaje scumpe! Cumpărătorul? Un arab renumit care a fost văzut mulţi ani în preajma lui Iliescu!

În ultimii ani, Vrancea a primit mai mulţi bani decât a dat la bugetul de stat. În anul 2011, pentru fiecare 100 de euro încasaţi de la stat a primit înapoi 129 %. Este un judeţ supraîntreţinut de stat! Vrancea face echipă cu judeţele subdezvoltate economic, de fapt sărăcite, în ultimii 22 de ani: Vaslui, Teleorman, Călăraşi, Botoşani, Caraş Severin, acolo unde sunt cei mai gălăgioşi preşedinţi de CJ. O altă Hartă economică arată că Vrancea se află pe ultimele locuri şi la atragerea fondurilor europene.

Regresul Vrancei, în ansamblul ei, a oraşelor şi majorităţii comunelor vrâncene a avut loc indiferent dacă în istoria recentă a României au existat şi perioade de guvernare lipsite de crize şi catastrofe naturale, când şi alocările de la buget au fost consistente. Fotografia „la zi” a Vrancei, comparativ cu fotografia din urmă cu două decenii, evidenţiază clar o stare de regres pe toate planurile.

Statisticile arată că Vrancea se află pe primul loc în ţară în ceea ce priveşte migraţia forţei de muncă peste hotare. Astăzi sunt mai mulţi vrânceni cu un loc de muncă în afara ţării decât în judeţul unde îşi au locuinţa şi familia. Aceşti pribegi au plecat „de bine” din satul, din judeţul şi din ţara lor?

Ce spune acest lucru? Că autorităţile administraţiei publice nu au făcut din Vrancea nici în vremuri bune un judeţ atractiv pentru stimularea investitorilor autohtoni şi pentru atragerea investitorilor străini, care să creeze aici locuri de muncă. Am văzut cele mai recente rezultate statistice oficiale, economico-sociale, şi nu pot să nu observ ceea ce spun şi în titlu. Ca nivel de dezvoltare, Vrancea arată ca o zonă din lumea a treia. Sau a patra.

Slab dezvoltată industrial, cu o agricultură practicată rudimentar, cu o infrastructură, mai ales la sate, moştenită dinainte de 1989.Codul roşu înseamnă calamitate, catastrofă naturală, dar poate însemna şi calamitate politică de grup şi personală!