Votul, interzis norodului acum 100 de ani. Cât plăteau românii înstăriţi pentru a-şi exprima opţiunea politică

Votul, interzis norodului acum 100 de ani. Cât plăteau românii înstăriţi pentru a-şi exprima opţiunea politică

Listele electorale în judeţul Putna în anii 1916 - 1917 FOTO Arhivele statului

Până în anul 1917, votul în România era exercitat doar de o categorie redusă a populaţiei. I se spunea votul cenzitar, sistem care recunoştea calitatea de alegător doar cetăţenilor care aveau un anumit venit anual.

Ştiri pe aceeaşi temă

În întreaga perioadă modernă a României, mai  exact până în anul 1917, votul era exercitat doar de o categorie redusă a populaţiei. Acesta era aşa numitul vot cenzitar, sistem electoral practicat pe scară largă înainte de instituirea votului universal care consta în recunoaşterea calităţii de alegător şi implicit a dreptului de vot cetăţenilor care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară (terenuri, clădiri) sau stabilit în funcţie de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate.

În România, votul cenzitar a fost reglementat prin Legea electorală din 1864, care împărţea electoratul în două categorii: electoratul rural - cei care plăteau o dare către stat de cel puţin 48 de lei anual şi electoratul urban - cei care plăteau o dare către stat de cel puţin  110 lei anual.

Mai puteau alege, indiferent de impozitul plătit, alegătorii care aveau calitatea de preoţi ai parohiilor, profesorii academiilor şi ai colegiilor, doctorii şi licenţiaţii diferitelor facultăţi, inginerii şi arhitecţii ş.a.

În oraşul Focşani,  sub preşedinţia lui N. N. Papadat, soţul romancierei Hortensia Papadat Bengescu, Tribunalul judeţean publica la 1 mai 1916, cu valabilitate până în anul 1917, ultimele liste electorale judeţene  ale sufragiului cenzitar, de unde putem afla următoarele: Colegiile pentru alegerea senatorilor erau cele mai importante secţiuni electorale, iar Senatul era partea Parlamentului cu cea mai mare influenţă legislativă spre deosebire de zilele noastre, când Camera Deputaţilor  este for decizional în Parlament.

„La Colegiul nostru judeţean în anii 1916-1917 au votat 476 alegători la Secţiunea I. Dintre alegători, cel mai bogat era Negroponte U. Gheorghe, cu o dare către stat de 10.544 lei anual. Motivat de acest impozit uriaş, acesta şi-a depus de multe ori candidatura pentru Senat, profitând de faptul că pentru acest lucru legea electorală îl scutea de impozit. La Colegiul II de Senat Putna au votat 619 alegători, persoane înstărite, dar nu de nivelul alegătorilor din Colegiul I. Urmau alte 3 colegii pentru Camera Deputaţilor, Consiliul Judeţean Putna şi Consiliul Comunal Focşani pentru care votau o dată cu alegătorii direcţi şi un anume număr de delegaţi care reprezentau pe alegătorii indirecţi”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Ţuică, vin, dulceaţă, totul trebuia degustat acasă la alegători

În ceea ce priveşte campania electorală în timpul votului cenzitar, omul politic C. Argetoianu o vedea foarte epuizantă, candidaţii fiind nevoiţi să facă numeroase vizite la alegătorii din colegiu, vizite care trebuiau repetate  măcar o dată. În casa alegătorilor era potrivit să servească tot ce gazdă punea pe masa, fie ţuică, vin sau dulceaţă şi să cunoască numele fiecărui membru din familia alegătorului.

În perioada zăpezilor, la alegătorii din zona rurală se ajungea foarte greu, dar  trebuiau vizitaţi şi convinşi să-şi dea votul  pentru că numărul lor era semnificativ. Asta şi din cauză că o parte însemnată din alegători erau proprietari de terenuri şi îşi aveau domiciliul la ţară. Peste toate acestea, numărul foarte mare de alegători din Colegiile de Senat puneau o presiune în plus pe candidaţi.


„Judeţul nostru având un număr de 500 de alegători la Colegiul I şi 600 la Colegiul II se situa  în zona mediei pe ţară, dar erau judeţe unde numărul alegătorilor doar de la primul colegiu atingea cifra de 1200, deci peste 1000 de vizite în campania electorală care  era de dorit să fie repetate cel puţin o dată, deci încă o mie de reveniri.  De multe ori candidaţii, chiar câştigători în alegeri, intrau bolnavi în parlament”, mai spune istoricul Dîrdală.

Mai puteţi citi:

Românii şi şeful statului. Cum ar fi arătat ţara dacă ar fi votat doar Moldova şi Oltenia? Ardealul şi Banatul, o altă Românie

Statisticile celor şase runde de alegeri prezidenţiale care au avut loc în România după 1990 conturează un profil de alegător aferent fiecăreia dintre regiunile istorice ale ţării şi pot indica, cu o marjă ridicată de siguranţă, cum se va vota la scrutinul din noiembrie 2014.

DOCUMENTAR Istoria alegerilor prezidenţiale (1992-1996). Emil Constantinescu: „E important ca un şef de stat să creadă în Dumnezeu“

România a fost ţara cea mai afundată în simpatia pentru comunism dintre toate statele fostului bloc sovietic. Până şi în Bulgaria, la alegerile din 1990, partidul comunist metamorfozat în Partidul Socialist Bulgar a obţinut scoruri mai mici decât Frontul Salvării Naţionale.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: