Volum autobiografic al unei focşănence stabilită în Italia despre “Epoca de aur” comunistă
0
Cartea, scrisă de Camelia Andrei în limba italiană, a fost prezentată la Expoziţia de carte de la Torino şi va fi prezentată anul acesta la Londra, Berlin şi New York. Ar vrea să o prezinte şi în România, evident tradusă, dar este dezamăgită că nu a primit nici un răspuns de la „Academia di Romania” din Roma.
Camelia Andrei, o focşăneancă în vârstă de 40 de ani, stabilită în Italia din 1995, a scris recent o carte despre ultima perioadă a regimului comunist, văzută prin ochii săi de adolescentă.
Camelia, absolventă de studii universitare în Italia, spune că a fost inspirată de scrierea cărţii de colegii ei străini, care îi cereau de fiecare dată poveşti despre România lui Ceauşescu.
Autoarea încercă în carte să prezinte o imagine cât mai idelă a ceea ce a fost România în momentul „Epoca de Aur”, cu lipsurile de atunci, cu experienţele triste.
"Pentru cei care nu au trăit cu noi Epoca de Aur , povestirile din volumul “L' età dell'oro e dei tulipani” (n.a. titlul volumului -Epoca de aur şi lalele) pot stârni curiozitate, pot aduce un zâmbet pe buze sau o lacrimă pe obraz. Nu am aprofundat cauzele care au dus la situaţia economică socială şi politica de pe atunci, ci efectele pe care le simţeam într-un fel pe pielea mea", îşi prezintă Camelia Andrei cartea apărută la editura italiană Albatros. Citiţi mai jos un interviu realizat cu Camelia Andrei despre noua apariţie editorială.
-Ce anume te-a determinat să scrii această carte?
- După absolvirea liceului în Focşani, în 1991, m-am transferat la Bucureşti pentru a-mi continua studiile. În 1995 am reuşit, cu ajutorul mamei mele care deja plecase în Italia pentru o slujbă, să mă înscriu prin intermediul Institutului Cultural Italian din Bucureşti, la Facultatea de Economia Turismului din cadrul Universităţii din Bologna ,cu sediul la Rimini. Nu eram prea mulţi străini înscrişi la acest curs, doar cinci, dintre care două românce, un japonez, o albaneză şi un bulgar, motiv pentru care, colegii noştri italieni se arătau destul de interesaţi de originile noastre. Prietenii mai apropiaţi mă rugau ori de câte ori aveam ocazia să stăm împreună să le povestesc “cum era pe vremea lui Ceauşescu”. Mi-am dat seama că de fiecare dată povesteam lucruri diferite, şi niciodată nu reuşeam să le spun tot. Îmi veneau în minte fel de fel de amintiri de pe vremea când eram copil în perioada „Epocii de Aur”. Mi-am promis atunci ca într-o zi să scriu o carte.
Foto
- Ce îţi aminteşti despre „Epoca de Aur”, pentru că erai o adolescentă atunci? La Revoluţie avea doar 17 ani.
-Toate amintirile mele de atunci le-am adunat în 175 de pagini, deci pot spune că am avut destul de multe de povestit. Teama de a le uita odată cu trecerea timpului şi înaintarea în vârstă m-a determinat să le scriu negru pe alb. Iniţial nu m-am gândit la faptul că voi şi publica această carte, ci mă mulţumeam doar să le scriu şi atât. Doream să le dau posibilitatea fiicelor mele să poată afla cum a fost copilăria mea, pe fondul unei situaţii economice, politice şi mai ales sociale destul de dificilă.
- Ai avut experienţe triste în acea perioadă?
-Da, am avut şi experienţe triste, din fericire puţine. De fapt, gândindu-mă mai bine, aproape toate experienţele au fost triste, dar fiind copil, nu-mi dădeam seama şi nu conştientizam partea negativă a lucrurilor. De multe ori, terminând de scris o povestioară sau o amintire, mă emoţionam atât de mult încât îmi dădeau lacrimile şi nu reuşeam să le citesc cu voce tare.
- Cum se descurca familia ta în „Epoca de Aur”. Cu ce se ocupau părinţii şi dacă aveaţi discuţii în casă despre dificultăţile din acea perioadă?
- Familia mea este de fapt coloana portanta a întregii cărţi. Tatăl meu, angajat în aeronautica militară, câştiga destul de bine, motiv pentru care nu prea am simţit greutăţile pe care mulţi alţii le aveau pe acea vreme şi de care aflam de la prietenii mei. Dreptul la alimente pe care tatăl meu îl avea în fiecare lună, ca pilot militar, ne ajuta să avem mereu cămara plină cu alimente de primă necesitate, ca faină, mălai, zahăr, conserve de tot felul, carne, salamuri, brânzeturi, ciocolată, ulei şi multe altele.Pot spune că deşi situaţia era destul de dificilă, eu am avut o copilărie fericită, ca să spun aşa, fără cheie la gât. Mama mea fiind casnică, a avut grijă să se ocupe de mine în aşa fel încât să nu-mi lipsească nimic. Singura la părinţi, neavând nici fraţi nici surori, pot spune că am fost destul de privilegiată.
- Cine sunt personajele din cartea ta?
- Cam toate amintirile mele din copilărie, amintiri pe care le-am expus în ordine cronologică, rotesc în jurul vecinilor din cartierele pe unde am locuit de-a lungul anilor, în jurul colegilor noi de şcoală şi a profesorilor. Tata era detaşat destul de des cu serviciul şi din acest punct de vedere am avut ocazia să am parte de mulţi vecini şi prieteni.Cartea este autobiografică şi se limitează la descrierea evenimentelor aşa cum le-am trăit şi interpretat eu pe acea vreme, copil fiind.
- Cum ai privit izbânda din 22 decembrie 1989 şi cum vezi acum, după 23 de ani, modul în care a evoluat (sau involuat) societatea românească?
- Revoluţia din ’89 ar fi trebuit să vină mult mai devreme. Din păcate, multe lucruri au fost interpretate greşit, au fost aplicate în mod greşit şi cu timpul au devenit o obişnuinţă. Nu mai trăiesc de 18 ani în România, dar ce văd şi ce observ când vin în vacanţă mă întristează. Este cu siguranţă loc pentru mai bine dar sunt prea puţini cei cu bune intenţii faţă de ceilalţi.
- Cartea este scrisă în limba italiană. Cum a fost primită ea,dacă este cunoscută comunităţii mari de români din Italia şi dacă te-ai gândit să o traduci?
- Cartea a fost prezentă la Expoziţia de carte de la Torino, va fi prezentată la Expoziţia de Carte din Londra, Berlin şi New York. Nu ştiu ce se va întâmpla în viitor dar sper că cineva să aprecieze şi să decidă să o traducă într-o altă limbă.Am contactat "Academia di România" din Roma în luna martie a acestui an. Mi-ar fi plăcut să-i fac lansarea în cadrul acestei instituţii. Din păcate nu am primit nici un răspuns, motiv pentru care sunt puţin dezamăgită. Am fost în schimb invitată în două emisiuni televizate, unul dintre interviuri a fost prezentat la Radio Gallileo şi în curând voi fi invitată pe unul dintre cele mai importante posturi de radio, Radio RAI 2, în cadrul unei emisiuni al căreia sunt fan de mulţi ani, care se numeşte “28 minuti”.
- De ce ai ales să pleci din ţară şi să-ţi continui studiile în Italia?
- Pe vremea aceea mi-era teamă că o să trăiesc o bună parte din tinereţe în “tranziţie”. Doream să mă bucur de aceleaşi privilegii şi oportunităţi pe care le aveau tinerii de-o seamă cu mine din Occident.
-Cu ce te ocupi în Italia şi dacă te bate gândul să revii vreodată în ţară?
- După terminarea studiilor am câştigat un concurs şi am obţinut un post ca secretară în Decanatul Facultăţii de Economie, din cadrul Universităţii din Bologna, cu sediul la Rimini. În acelaşi timp, m-am înscris la un curs de specializare de 2 ani în Economia şi Gestiunea Sistemelor Turistice din cadrul aceleiaşi facultăţi. După un an de experienţă în decanat, am ocupat funcţia de responsabilă a Biroului de Relaţii Internaţionale a Facultăţii de Economie. În acea perioadă am încheiat acorduri cu 6 universităţi din România în cadrul proiectului EU Erasmus. Obiectivul meu era acela de aduce la cunoştinţa studenţilor italieni învăţământul românesc. În urma încheierii unui acord important cu Universitatea Ryerson din Toronto, mi s-a propus un transfer foarte avantajos după terminarea specializării. După absolvirea CUM LAUDE am ales să-mi urmez inima şi m-am căsătorit la Roma în 2005. La Roma am lucrat în sediul central al unui important tour operator italian cu peste 140 de sedii în ţară şi străinătate, unde am lucrat în departamentul grupuri outgoing. O altă experienţă importantă am avut-o în biroul de Accounting în Grand Hotel de la Minerve, un hotel de 5 stele lux din centrul Romei. Pe urmă m-am căsătorit, am dat naştere la două fetiţe, am scris cartea şi acum am un mic hotel de 27 de camere pe malul mării în Riccione pe care-l ţin deschis din lunile mai până în septembrie. Este simplu, categoria 2 stele, pentru romantici, deoarece din orice camere se vede marea şi întreaga rivieră de la Rimini până la Cattolica.
De câte ori vin în ţara mă gândesc să-mi construiesc o căsuţă. Mi-ar place să am un loc al meu şi numai al meu, acolo unde am rădăcinile şi familia de care sunt foarte legată.
Mai puteţi citi:
O vrânceancă a alergat în maratonul de la Londra pentru copiii cu deficienţe de vedere
Se încarcă comentariile...
