Nu sunt specialist în istorie şi, din această cauză, nu intru în amănunte, dar ştiu una şi bună: oricum i-ar denumi unii sau alţii, pentru mine toţi cei care ştiu româneşte, grăiesc româneşte şi nu le e ruşine să vorbească româneşte, sunt români.

Mi-e greu acum să stau să cercetez şi să desluşesc tainele istoriei la nivelul cu care am desluşit geografia; e mult mai uşor să pricepi ceea ce mass media prezintă mai mult, fie faptul că Basarabia este pământ românesc, fie că Bucovina de Nord este pământ strămoşesc, dar de câte ori auzi sau citeşti ceva despre românii din Timok?

Fie că se consideră români, vlahi, vlasci, basarabeni, moldoveni, ucrainieni depinde de fiecare în parte, însă sufletul românesc dacă îl au, cu siguranţă nu îl atestă niciun document istoric şi nici un tratat, sufletul nu îl fură nimeni. El rămâne, indiferent de vremuri şi conflicte, indiferent ce se decide la masa tratativelor. Unii se lasă asimilaţi, alţii cu încăpăţânare păstrează limba, tradiţia, cultura şi nu numai atât, chiar o transmit mai departe.

“Sunt un român din Bulgaria”

Despre românii din Bulgaria ori Serbia nu se prea vorbeşte. Poate greşesc, dar ştiu sigur că nu atât de mult precum se vorbeşte despre ceilalţi rămaşi dincolo de Prut sau Nistru.
Românii din Timoc, fie că sunt din Bulgaria, fie că sunt din Serbia, se simt neglijaţi, se simt marginalizaţi, mult prea asimilaţi şi aproape fără drepturi etnice în ţara în care istoria i-a determinat să rămână.

Am cunoscut câţiva recent, în urma deplasării în zona Timocului, deplasare organizată sub forma unei aplicaţii în cadrul Conferinţei Anuale a Societăţii de Geografie din România, ce a avut loc la Craiova în perioada 28 mai – 1 iunie 2015.

La această Conferinţă, Ivo Gheorghiev a venit la tribună şi a spus: „Sunt un român din Bulgaria. La noi geografia nu are probleme, pentru că problema numită geografie pur şi simplu nu există. Avem nevoie de geografie, dar şi de atenţia cuvenită din partea Universităţilor din România. În numele Asociaţiei Românilor din Bulgaria propun acordarea şi pentru românii din Valea Timocului a unor burse de studiu, aşa cum se acordă altor români”.

Am stat în primul rând şi am analizat toate chipurile şi am ascultat toate prelegerile. NImic  nu mi s-a părut mai sincer, mai sensibil şi mai românesc decât ceea ce a spus în câteva cuvinte Ivo Gheorghiev: “Sunt un român din Bulgaria”, iar mie mi-au dat lacrimile instantaneu. M-am apropiat şi l-am întrebat mai multe. Rămâne de văzut care va fi cursul istoriei şi ce vor adopta, măcar Unviersităţile, dacă nu politicienii. În trecut, mă întrebam dacă vom scăpa de comunism, acum mă întreb zilnic dacă vom adopta curând vreun europenism.

“Există 25 de sate româneşti şi ne întâlnim sâmbăta pentru a transmite limba română”

Limba română este vorbită curat, cu foarte puţine accente slave. Ivo Gheorghiev este un exemplu viu de vorbitor de limba română dincolo de graniţele României. Este născut acolo, dar s-a căsătorit cu o maramureşeancă. Continuă să lupte pentru păstrarea identităţii româneşti de la sud de Dunăre, iar sâmbătă de sâmbătă se întâlneşte şi  vorbeşte cu etnicii. A primit donaţii de cărţi şi abecedare în limba română, dar mai e mult până la recunoaşterea drepturilor aparte.

La “Baba Vida” ne-a întâmpinat tot Ivo şi ne-a povestit foarte frumos despre cetate, chiar cu amănunte care nu se găsesc oriunde. Dar tot la “Baba Vida”, un alt  român din Bulgaria se plimba pe alee cu câţiva colegi. I-am ajuns din urmă şi am aflat că şi acesta era nativ din zonă şi avea o mulţime de poveşti din trecut şi disponibilitate să ne arate locurile şi să ne amintim împreună vremurile.

În Serbia, am găsit obiecte ale copilăriei mele

La Felix Romuliana, un sit arheologic din Patrimoniul UNESCO, din vremea Împăratului Galerius,  am găsit alţi doi români. Erau negustori de obiecte artizanale, iar la întrebarea mea despre originea lor mi-au răspuns că sunt vlahi. Vindeau obiecte artizanale, meşteşugite de femeile din satul din apropiere, iar limba lor era o română veche, cu regionalisme şi arhaisme nu foarte greu de desluşit.


O parte dintre obiectele pe care ei le vindeau erau aceleaşi de pe vremea copilăriei mele, în Moldova de Sud, elemente pe care eu însămi le confecţionam fie acasă, fie la orele de lucru manual, bunica sau mama învăţându-mă să mă perfecţionez în această artă. În timp ce noi am îmbrăţişat modernismul, aproape aruncând ce ni s-a părut prea simplu, prea tradiţional, prea ca la ţară, a trebuit să regăsesc amintirile copilăriei mele tocmai în Serbia.

Limba română este vorbită şi de tinerii timoceni

Mai în romgleză, mai în bănăţeană, mai în româna arhaică, limba rostită de o tânără ghid-speolog la Peştera Lazareva din apropierea localităţii Slot, Serbia, a fost ca o partitură clasică, nu la ţambal în niciun caz şi aş asculta-o ore în şir. A fost o minune să o ascultăm toţi geografii prezenţi şi, personal, ţin să îi mulţumesc că prin inteligenţa ei reuşeşte să nu uite limba maternă, chiar dacă globalizarea, modernismul sau timpul nu prea este în favoarea multora dintre noi, îndeosebi de partea tinerilor.

Fie că sunteţi vlahi, români, rumâni, aromâni, bucovineni, basarabeni sau moldoveni, sufletul românesc nu va putea fi strămutat niciunde, ci mereu va fi “cusut” în inimă sau chiar pe gherghef.