VIDEO Cum vor să modernizeze edilii din Focşani cel mai mare parc din oraş. Primar: „Rămân în picioare doar copacii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din Focşani se pregătesc să scoată la licitaţie lucrările pentru reabilitarea celui mai mare parc din oraş cu o suprafaţă de peste două hectare, noii indicatori tehnico-economici fiind aprobaţi în şedinţa de joi a Consiliului Local.

Amânat ani de zile, deşi primarul Cristi Misăilă a spus încă de la începutul mandatului că face parte din priorităţile sale, proiectul de modernizare a Parcului Nicolae Bălcescu este finalizat, iar aleşii locali au aprobat în şedinţa de joi seara indicatorii economici în baza cărora se vor aloca banii pentru realizarea investiţiei.

Singurii care s-au abţinut au fost consilierii opoziţiei, care nu au fost de acord ca valoarea lucrărilor să crească de peste zece ori, de la 1,2 milioane de lei în anul 2017 la 13,9 milioane de lei în 2019.

"În 2017, s-a făcut un proiect minimal. Ceea ce am dorit noi este refacerea din temelii a acestui parc. Dacă în anul 2017 se dorea doar o reparaţie a aleilor şi a unui mobilier urban, acum se reface din temelii. Vor rămâne în picioare doar copacii din acest parc, în rest totul va fi refăcut integral. Acest proiect va fi scos imediat la licitaţie şi sper eu ca în primăvara anului 2020 să avem un constructor", a spus primarul Cristi Misăilă.

Faţă de studiul de fezabilitate anterior care a vizat reconfigurarea întregului areal de vegetaţie, întins pe 23.365 de metri pătraţi, cu extinderea în zona Teatrului de Vară, dotarea cu mobilier urban, refacerea aleilor, sistem de irigare automat şi jocuri de apă, refacerea fântânii arteziene, acum municipalitatea vrea să adauge şi alte lucrări, precum supraveghere video, iluminat nocturn, refacerea porţilor de acces, o alee a scriitorilor, refacerea spaţiului de joacă.

De asemenea, va fi construit şi un amfiteatru, cu scenă şi tribune. Primăria va organiza licitaţie pentru desemnarea unei firme care să se ocupe de execuţia proiectului. Parcul "Bălcescu" are un termen de reabilitare de 24 luni. Asta înseamnă că cea mai optimistă variantă de finalizare a investiţiei va fi anul 2022.

Primarul a mai spus că s-a dorit trecerea în administraţia Primăriei şi a fostei grădini de vară, care este în proprietatea Regiei Autonome de Distribuire şi Exploatare a Filmelor „Româniafilm”, care se află acum în insolvenţă, iar imobilele nu mai pot fi preluate.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite