VIDEO Revoltă a profesorilor de la Colegiul Economic în faţa Inspectoratului Şcolar. Ce motiv i-a scos în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestul a avut loc în faţa Inspectoratului Şcolar
Protestul a avut loc în faţa Inspectoratului Şcolar

Decizia a fost luată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea, măsură considerată de cadrele didactice drept abuzivă.

Peste 20 de cadre didactice de la Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu" s-au adunat vineri în faţa inspectoratului Şcolar Vrancea, pentru a-şi exprima revolta faţă de o decizie luată joi seara de mai marii învăţământului din Vrancea.

Mai înainte de acest lucru, dascălii s-au întâlnit într-un consiliu profesoral şi au formulat o contestaţie împotriva deciziei Consiliului de Administraţie al IŞJ Vrancea, de diminuare a numărului de clase a IX-a, din anul şcolar viitor, de la opt la şase.

O delegaţie a profesorilor a intrat la inspectorul general şi i-a cerut anularea deciziei, dar şi menţinerea pentru anul şcolar 2021-2022 a aceluiaşi număr de clase, cu aceleaşi încadrări.

Ei au mai spus că decizia ISJ este lovită de nulitate, pentru că prin Legea Educaţiei unităţile şcolare sunt cele care îşi estimează numărul de clase, iar decizia a fost dată fără o consultare prealabilă a cadrelor didactice.

Profesorii menţionează că decizia este cu atât mai bizară cu cât rezultatele Colegiului sunt dintre cele mai bune, la Bacalaureat, olimpiade, concursuri naţionale iar unitatea nu se confruntă cu abandon şcolar, aşa cum se întâmplă în alte părţi.

focsani protest

„Acest colegiu are rezultate foarte bune, promovabilitate foarte bună la examenul de Bacalaureat, este solicitat an de an de foarte mulţi elevi şi prin urmare ni se pare abuzivă această măsură. Consecinţa este că se vor reduce în timp catedrele şi chiar se poate ajunge la dispariţia acestui liceu. Dacă acum au tăiat două clase, poate altă dată taie alte clase”, ne-a declarat Afrodita Morunglav, unul dintre reprezentanţii profesorilor.

Protest al profesorilor

Cadrele didactice au fost susţinute şi de liderul Sindicatului Liber din Învăţământ (SLÎ), care ne-a precizat că în anul şcolar viitor, în Vrancea, se vor tăia 22 de clase de la învăţământul liceal, pe fondul scăderii efectivului de elevi, fiind cu 800 mai puţini decât în anii din urmă.

Vă mai recomandăm:

Nemuritorii politruci. Directorii de şcoli, numiţi după simulacre. Cum au bulversat inspectorii generali anul de învăţământ

FOTO VIDEO Profesorii au venit cu fluierele la protest. Ce nemulţumiri au cadrele didactice

focsani protest
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite