VIDEO Puiul de urs găsit pe marginea unui drum este îngrijit la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puiul de urs este îngrijit la ACDB
Puiul de urs este îngrijit la ACDB

Cel mai probabil, puiul de urs s-a pierdut de mama lui, pentru că a fost găsit într-o localitate dintr-o zonă de munte.

Un pui de urs a fost găsit de două persoane pe marginea părţii carosabile, la intrarea în localitatea Reghiu.

Solicitaţi, Poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală au ajuns la faţa locului, au preluat usuleţul în vârstă de circa 1 lună şi au sesizat imediat Agenţia pentru Protecţia Mediului, la faţa locului fiind prezent şi un medic veterinar din cadrul ACDB Vrancea .

"Puiul de urs este mic şi destul de înfometat, dar după un consult făcut de doctorul veterinar George Vlad la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice- ACDB, de la Focşani, a fost hrănit şi pus într-un adăpost călduros al centrului. Din păcate astfel de cazuri sunt tot mai frecvente pentru că de multe ori femelele sunt deranjate din bârloguri sau sunt atacate de câini si nu-şi mai pot apăra puii. Noi nu suntem deloc bucuroşi când trebuie să intervenim în astfel de situaţii, dar o facem cu toată dăruirea şi profesionalismul posibil pentru a reuşi reintegrarea ulterioară a puilor în natură. Mulţumim Politia Romana şi Agentia pentru Protectia Mediului Vrancea  pentru implicare şi sprijin", potrivit ACDB Vrancea.

urs
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite