VIDEO Primarul Misăilă mai numără odată focşănenii care nu plătesc serviciul de salubritate. Deocamdată nu a găsit soluţia să-i oblige să achite gunoiul pe care îl produc

VIDEO Primarul Misăilă mai numără odată focşănenii care nu plătesc serviciul de salubritate. Deocamdată nu a găsit soluţia să-i oblige să achite gunoiul pe care îl produc

Cristi Misăilă, primarul Focşaniului

În evidenţele CUP Salubritate, singurul operator cu licenţă pentru această activitate sunt doar 50.000 de persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarul Cristi Misăilă este în continuare nemulţumit de faptul că foarte mulţi focşăneni nu plătesc pentru gunoiul pe care îl produc. Nu ştie cifra exactă, dar a sperat că o va afla prin obligarea cetăţenilor să depună declaraţii la primărie cu privire la taxa de salubritate. A fost un fiasco total, pentru că puţin peste 5.000 de focşăneni s-au conformat, iar din cele aproape 22.000 de plicuri trimise cu confirmare de primire, peste 14.500 s-au întors înapoi la primărie întrucât poştaşii au motivat că au găsit pe nimeni acasă.

Misăilă a reluat aceeaşi temă despre care a mai vorbit şi în trecut, în care a arătat că doar 50.000 de focşăneni au contract cu CUP Salubritate, vrând să demonstreze că dacă toţi locuitorii oraşului ar avea un contract tarifele pe care le-am plăti pentru gunoiul menajer ar fi mult mai mici.

Acesta a făcut şi o simulare, pe două cifre diferite, una a Curţii de Conturi, care spune că în Focşani sunt peste 93.000 de locuitori, caz în care tariful pe persoană ar trebui să fie de 5,7 lei, faţă de 10,5 lei în prezent şi o cifră aproximativă a autorităţilor, edilul considerând că în oraş mai sunt în prezent 75.000 de persoane. În acest din urmă caz tariful la gunoi ar trebui să fie de 7,14 lei/persoană. Prin urmare, primarul estimează că 25.000 de oameni nu plătesc gunoi. Vinovaţi pentru acest lucru au fost găsiţi doi foşti şefi, fostul director al CUP Salubritate, Viorel Profiroiu, care nu a ţinut o evidenţă clară a clienţilor, dar şi şeful de la Serviciul de Taxe şi Impozite, Meluş Nazîru, ieşit de curând la pensie şi căruia nu a mai vrut să-i prelungească continuarea activităţii în Primărie tocmai pentru că nu s-a achitat cum trebuie de sarcina ca aceste plicuri cu declaraţii să ajungă la oameni.

În schimb, edilul nu a spus foarte clar cum o să procedeze pentru a-i aduce în legalitate pe cei 25.000 de focşăneni care trăiesc pe spatele celor buni platnici, ci doar şi-a exprimat speranţa că va reuşi acest lucru, după implementarea noului sistem de colectare a gunoiului menajer, unul inteligent, pentru care nu există încă un orizont de timp. Responsabili pentru neechităţile din acest domeniu au mai fost găsiţi şi administratorii de blocuri din oraş, acolo unde facturarea gunoiului se face la asociaţie, care nu declară corect numărul cetăţenilor, dar care calculează preţul gunoiului după bunul plac, astfel încât există diferenţe foarte mari la plata facturii.

Misăilă a menţionat că nu va emite anul acesta decizii de impunere pentru pesoanele care nu au depus declaraţii pentru taxa de salubritate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: